Disciplina strictă în alimentaţie creşte rezistenţa copiilor faţă de o nutriţie sănătoasă.
Selgros Cash&Carry România împreună cu Chef Cezar Munteanu derulează pentru al treilea an consecutiv programul educaţional „Sănătatea începe din farfurie”. Acesta demarează de Ziua Mondială a Sănătăţii şi urmăreşte să promoveze o alimentaţie echilibrată pentru copii. Programul vizează peste 12.000 de elevi din clasele I-IV din Bucureşti şi 14 judeţe ale ţării, precum şi părinţii acestora. Misiunea declarată este de a milita pentru o atitudine pozitivă faţă de nutriţie, fără restricţii şi diete neadecvate, promovate în general adulţilor, care să conducă la dezechilibre sau la o opoziţie din partea copiilor şi a părinţilor. Iniţiat de către Chef Cezar şi Selgros, programul beneficiază în 2014 de contribuţia şi asistenţa Dr. Mihaela Bilic, medic primar în diabet şi boli de nutriţie.
Anul acesta, acţiunile se concentrează pe creşterea afinităţii şi ataşamentului copiilor faţă de legume şi fructe - super-alimente ale unei nutriţii echilibrate. Acestea sunt transformate, pe baza atributelor lor principale, în personaje supereroi de benzi desenate, cu superputeri, cu care copiii să se identifice şi care să le servească drept modele. Elevii din clasele I-IV incluşi în program vor urma lecţii împreună cu Chef Cezar, unul dintre cei mai cunoscuţi şi carismatici bucătari din România, precum şi cu profesorii din şcoli. Acestea vor fi continuate acasă, individual sau alături de părinţi, prin materiale educaţionale şi de divertisment.
„Copiii nu sunt în general mari fani ai fructelor şi legumelor sau sunt foarte selectivi, principala barieră fiind gustul. Prin combinaţii de alimente şi tehnici de gătire, unele poate necunoscute părinţilor, reinventăm sau dăm mai mult gust legumelor şi fructelor, făcându-le astfel mai prezente în mesele zilnice ale celor mici. Educaţia copiilor prin joacă şi sprijinirea părinţilor cu informaţii şi sfaturi practice de gătit sunt elemente esenţiale ale evoluţiei spre o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă. Alături de Selgros şi Asociaţia Chef Cezar continui eforturile începute acum patru ani, de a-i împrieteni pe cei mici cu fructele şi legumele şi de a le oferi o nutriţie sănătoasă, ţinând cont în acelaşi timp şi de preferinţele lor”, a declarat Chef Cezar Munteanu, partener fondator al programului „Sănătatea începe din farfurie”, Chef Rotisseurs du Bailliage de Roumanie şi fondator al „Asociaţiei Chef Cezar pentru un stil de viaţă sănătos”.
„Trăim într-o lume bombardată de informaţii, de cele mai multe ori negative şi neavizate, despre ce trebuie sau nu trebuie să mâncăm. Fără grăsimi, fără prăjeli, fără carne de porc, fără zahăr, o listă nesfârşită de sfaturi şi interdicţii duse la extrem. Copiii nu trebuie să crească într-un mediu în care mâncarea este diabolizată sau transformată în recompensă. Gustul se educă, iar preferinţele alimentare şi relaţia pozitivă cu mâncarea se construiesc în copilărie. Celor mici nu trebuie să le interzicem, ci să le explicăm rolul fiecărui aliment. O dietă diversificată şi echilibrată este cheia sănătăţii, iar corect din punct de vedere nutriţional înseamnă să mâncăm puţin din toate”, a declarat Dr. Mihaela Bilic, medic primar în diabet şi boli de nutriţie.
„Sănătatea începe din farfurie” demarează de Ziua Mondială a Sănătăţii şi în cadrul „Săptămânii Altfel”. Modulul actual este implementat până la sfârşitul anului curent. În 2014, proiectul Selgros vizează şcoli din Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa.
Broşura dedicată copiilor poate fi descărcată de aici: http://www.selgros.ro/catalog/gasca-supereroi?id=75
Caietul de exerciţii pentru copii poate fi descărcat de aici: http://www.selgros.ro/catalog/brosura-retete?id=74
Broşura de reţete şi sfaturi pentru părinţi poate fi descărcată de aici: http://www.selgros.ro/catalog/caiet-lucru?id=73
Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc. Compania şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 19 magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa. Produsele Selgros sunt disponibile în magazine tuturor posesorilor de legitimaţii, precum şi online prin platforma www.megamarket.ro, unde utilizatorii pot face achiziţii în Bucureşti fără necesitatea unei legitimaţii de acces şi cumpărături.
Compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ en-gros din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Polonia, România şi Rusia. Aceasta include mărcile Prodega/Growa/Howeg, Selgros Cash + Carry, Transgourmet Germania şi Transgourmet Franţa. În 2013, Grupul înregistra 22.300 de angajaţi în Europa şi venituri de circa 8,2 mld. CHF. Transgourmet are sediul la Basel şi este parte a Coop Group.
Asociaţia Chef Cezar Munteanu derulează de peste patru ani proiecte în educaţie alimentară. Unul dintre cele mai importante evenimente a fost tabăra culinară „Vara gastronomică” orgnizată în 2011, continuând apoi, de peste trei ani, alături de Selgros programul anual educaţional „Sănătatea începe din farfurie”. Asociaţia este condusă de Chef Cezar Munteanu, Chef Rotisseurs du Bailliage de Roumania, bucătar cu peste 20 de ani experienţă în arta culinară. După experienţa acumulată ca bucătar-şef al misiunilor diplomatice ale României la Washington, Roma Viena, OSCE şi ONU, Chef Cezar se implică activ într-o serie de programe de formare profesională a tinerilor manageri din industria ospitalităţii, a bucătarilor, atât în ţară cât şi peste hotare. Toată această experienţă a împărtăşit-o în cadrul proiectelor de promovare a unui stil de viaţă sănătos şi proiecte cu impact social.