Sănătatea ta: 10 reguli ca să-ţi alegi corect metoda de contracepţie
Sănătate · Contraceptie / 15.09.2012

Alegerea metodei contraceptive corecte este o preocupare extrem de importantă pentru cele mai multe femei. Teama de pilula contraceptivă, de efectele ei asupra sănătăţii, neplăcerile legate de folosirea prezervativului într-un cuplu stabil

Alegerea metodei contraceptive corecte este o preocupare extrem de importantă pentru cele mai multe femei. Teama de pilula contraceptivă, de efectele ei asupra sănătăţii, neplăcerile legate de folosirea prezervativului într-un cuplu stabil, dar şi folosirea steriletului sau a altor dispozitive menite să împiedice apariţia unei sarcini le determină pe unele femei să aleagă greşit. De aceea, sfatul medicului este esenţial. Iată câteva lămuriri pe această temă oferite de Dr. Conf. Alexandru Florin Anca,
şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie de la spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
 

Eva.ro
1. Cum să aleg cea mai bună metodă de contracepţie? La sfatul cărui specialist trebuie să apelez?

R: În primul rând, la sfatul medicului ginecolog.
O femeie care nu doreşte să aibă o sarcină întâmplătoare va apela la sfatul medicului ginecolog pentru o metodă de contracepţie.
Obiectivul esenţial al folosirii de contraceptive, atât pentru pacientă, cât şi pentru medic este ca femeia să fie protejată (deci metoda să fie eficientă) şi ca femeia care se protejează să rămână sănătoasă.

Care sunt criteriile pe care le ia medicul ginecolog în considerare?
•    În primul rând dacă femeia este sănătoasă, după adminsitrarea unui contraceptiv ea trebuie să rămână tot sănătoasă. Aşadar, medicul va ţine cont de câţiva parametri:
-    Cantităţi cât mai mici de hormoni şi administrarea conform indicaţiei a contraceptivului recomandat: pentru pilulele combinate este extrem de importantă administraea în fiecare zi, la aceeaşi oră (dacă nu există altfel de recomndare specifică); pentru inelul vaginal, care elimină stresul administraii pilulei zilnice, este importantă ziua înserării şi ziua retragerii inelului

-    Vârsta : Ca vârstă, spre şi în special după 40 de ani sunt ferm recomandate preparatele cu conţinut hormonal minim.
-    La fumătoare (OMS consideră „fumătoare” din perspectiva contracepţiei, femeile care fumează mai mult de 15 ţigări pe zi), sau recente fumătoare, precum şi dacă femeia este după sarcină şi alăptează, se recomandă preparatele ce conţin doar progesteron.

•    În cel de-al doilea rând, când femeia are probleme de sănătate, recomandarea de contracepţie va ţine cont şi alţi parametri:

-    consulturi la medicii specialişti în funcţie de patologia asociată, dar asta numai pentru cazuri de boli mai speciale, sau mai puţin investigate. De regulă, medicul ginecolog ştie în ce cazuri sunt contraindicate anumite contraceptive.
-    În caz de endometrioză cunoscută, dar în general la pacientele tinere, este recomandată administrarea în aşa fel incât menstruaţiile să fie mai rare
-    În funcţie de eventualele probleme cosmetice, trebuie alese anumite preparate, ce au ca efect colateral pe acela de a ameliora tenul, sau acneea etc.
-    Prezenţa fibroamelor uterine, impune, în funcţie şi de topografia acestora (adică în funcţie de raportul fibromului sau fibroamelor cu cavitatea uterină), anumite contraceptive
-    Vârsta tânără înseamnă şi aspectul special al colului, cu o zonă sensibilă cu mucoasa subţire, cunoscută ca “rană pe col”. Aceasta furnizează fixarea virusului HPV, considerat agent declanşator pentru cancerul de col.
În contraceptivele estro-progestative întârzie dispariţia spontană (ce apare în mod normal cu vârsta) a acestei zone sensibile. Preparatul contracpetiv care contine doar progesteron, deci fara estrogeni, nu are acest efect mai puţin dorit la nivelul colului uterin.
-    În funcţie de antecedentele de boală din familie, şi acesta este poate cel mai important criteriu de alegere. Sunt importante bolile cardiovasculare. Prezenţa lor la ascendenţi, denotă unul sau mai multe defecte de coagulare, în sensul riscului de tromboză. Dacă pacienta a moştenit aceste defecte, ea are un risc important ca, sub contraceptive estro-progestative să facă boala tromboembolică.


2. Cum mă protejez impotriva bolilor cu transmitere sexuală? Care este cea mai eficientă soluţie?


     R:  Cea mai eficientă protecţie este prezervativul, sau varianta feminină a acestuia – adică diafragma – În rest, protecţia înseamnă fie prevenire, fie diagnostic cât mai precoce.
În acest sens, este utilă evitarea relaţiilor întâmplătoare, ca şi a partenerilor multipli.
Este util, apoi, ca pacientele să facă periodic controlul ginecologic, şi de laborator pentru infecţia cu Chlamydia trachomatis şi pentru Nesisseria.

3. De unde ştiu ce anticoncepţionale mi se potrivesc? Ce analize trebuie să fac şi unde pot să cer un sfat autorizat?

    
R: Toate anticoncepţionalele estro-progestative, de departe cele mai frecvente, au acelaşi mecanism de acţiune. Ele pun în repaus circuitele hormonale ovariene ale pacientei, astfel încât ovarele puse în repaus, nu mai lucrează, organismul primind hormonii ovarieni din contraceptivul ales.
De aceea menstruaţiile vor fi ritmate de contraceptivul ales, iar la nivelul ovarelor este împiedicată apariţia chisturilor.
Din această descriere reiese clar faptul că analizele hormonale ovariene ale pacientei sunt total inutile: medicamentul are ca element central de acţiune punerea în repaus a ovarului, încetarea sintezei de homoni de către ovar. Deci, ce sens are analiza hormonilor ovarieni ai pacientei, de vreme ce eu îi administrez oricum un medicament care va opri funcţionarea ovarelor?   
De aceea nu sunt necesare analizele hormonale ovariene la pacienta ce intenţionează să utilizeze contraceptive orale.
Este insa necesară o evaluare prin testele uzuale, în special cele ce privesc funcţia ficatului.
Subliniez că vorbim despre pacientele sănătoase. Dacă există afecţiuni asociate, este obligatoriu consultul in echipă ginecolog-medic specialist.
Este insă obligatorie abordarea patologiei tromboembolice, care constituie principala complicaţie în folosirea contraceptivelor combinate estro-progestative.
Este vorba despre o problemă de coagulare a sângelui, având ca rezultat formarea anormală de cheaguri, denumiţi trombuşi, în diferite vase ale organismului. Din fericire această complicaţie este foarte rară astăzi, graţie scăderii spectaculoase a conţinutului de hormoni ai pastilelor actuale.
Atunci când apar însă, aceste complicaţii sunt rezultatul unor tulburări înnăscute de coagulare a sângelui. Aceste tulburări de coagulare duc la formarea anormală a cheagurilor, pastila contraceptivă este elementul declanşator al procesului.
De aceea trebuie, ca măsură esenţială în consultul ce precede prescrierea unui contraceptiv estro-progestativ, întrebată pacienta în legătură cu eventualele cazuri de boli cardio-vasculare în familie, (părinţi, bunici, unchi, mătuşi) şi, la nevoie, efectuarea de analize speciale privind mecanismul coagulării.
În ceea ce priveşte efectele colaterale ale anticoncepţionalelor – cum ar fi creşterea apetitului, sau greaţa, sau tensiunea in sâni etc., ele sunt de regulă întâmplătoare. În aceste cazuri, se schimbă pur si simplu contraceptivul.
Practic, pacienta utilizatoare de contraceptive trebuie să se simtă ca şi cum nu ar lua nici un medicament.

4.  Mă pot baza pe metodele contraceptive tradiţionale ca să nu raman însărcinată? Care sunt acestea şi cât de sigure sunt ele?

    R: Metodele contraceptive tradiţionale sunt mai degrabă nişte “practici” cu scop contraceptiv şi aici putem menţiona retragerea partenerului şi metoda calendarului.
 Eficienţa acestora este mult mai redusă decât cea a pastilelor contraceptive, dar cu diferenţe semnificative de la utilizator la utilizator. Ca principiu general, recomand folosirea unei asemenea metode doar în cuplurile în care, dacă totuşi apare sarcina, ea este acceptată, nu se face curetaj. Pentru cuplurile care în mod cert nu pot păstra sarcina apărută neplanificat, recomand folosirea unei metode sigure de contracepţie, pe care o va recomanda medicul ginecolog, tinand cont de parametrii descrisi anterior.
Metoda calendarului este utilă doar dacă ciclurile menstruale ale pacientei sunt relativ regulate, şi cu condiţia de a considera zilele permise doar după ziua 20. De ce? Pentru că spermatozoizii trăiesc pe trompă până la 7 zile. Cu alte cuvinte astăzi este contactul sexual unic, dar peste 6 zile, cand se produce ovulaţia la femei, se formează oul.
Contactul întrerupt este şi el mai puţin eficient întrucât spermatozoizii ajung în cursul contactului sexual şi înainte de ejaculare.

5. Dacă s-a rupt prezervativul sau am uitat să iau anticoncepţionalele ce trebuie să fac? Cum mă ajută contracepţia de urgenţă?


    R: Contracepţia de urgenţă sau pilula de a doua zi se foloseşte doar în caz de accident cu prezervativ, niciodată în cazul omiterii uneia sau mai multor tablete din folia de anticoncepţionale.
Eficienţa este relativ bună, dar nu sută la sută. În plus însă, pot să apară complicaţii, în primul rând chisturi de ovar, câteodată chiar voluminoase, iar dacă pacienta ajunge în urgenţă, într-un serviciu mai puţin familiarizat cu astfel de situaţii, se mai alege şi cu o operaţie pentru chist!
De aceea nu trebuie ca această metodă sa devina uzuală!
Diafragma este o altă metodă tradiţională, cam cu aceeaşi eficienţă cu a prezervativului.

6. Care sunt cele mai folosite metode de contracepţie de urgenţă şi de cate ori pot sa fie folosite pe an?


    R : Din punct de vedere al mecanismului de acţiune sunt două categorii de medicamente pentru contracepţia de urgenţă.
- Cele ce conţin un derivat de progesteron
    Există însă, relativ frecvent, riscul de complicaţii hormonale : pierderi de sânge pe cale vaginală, şi formarea de chisturi pe ovar, câteodată chiar voluminoase. Din păcate, sunt şi situaţii în care s-a ajuns la operaţie pentru astfel de chisturi. De aceea trebuie folosite cât mai rar aceste preparate.
- O a doua categorie este reprezentata de un contraceptive care conţine o substanţă ce distruge oul proaspăt format. Acest medicament solicită însă semnificativ ficatul, de aceea trebuie folosit cât mai rar.

 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro