Ce avantaje au metodele de contracepție locală (sub forma de capsule sau cremă cu administrare vaginală)?
“Contraceptivele locale pot fi utilizare fără un consult medical, nu necesită monitorizare medicală ulterioară, nu dau reacții adverse severe, prezintă efecte antiseptice și antimicrobiene, nu modifică mucoasa vaginală și pH ul vaginal și sunt compatibile cu prezervativele din latex”, precizează Dr. Adriana Constantin, medic primar medicină generală și planificare familială – contracepție, Centrul de planificare familială și contracepție, Maternitatea Panait Sârbu.
De asemenea, contracepția locală se adresează tuturor femeilor ce doresc să utilizeze o metodă contraceptivă sigură și este recomandată în special femeilor care au contraindicație temporară/definitivă pentru pilulele contraceptive orale sau dispozitivele intrauterine, celor care au născut de curând și celor care alăptează, femeile aflate în perioada de premenopauză, dar și ca modalitate de protecție suplimentară pentru cele care folosesc diafragma sau steriletul.
Articol realizat de: Dr. Viorel Văcaru, Director medical şi reglementări în domeniul farmaceutic Laboratoire Innotech International, Reprezentanța pentru România Parte a Grupului Innothera