Dr. Oz: 5 mici secrete pe care trebuie să le ştii ca să-ţi protejezi inima
Bolile de inimă constituie principala cauză de deces atât la femei cât şi la bărbaţi. Descoperă mici secrete împărtăşite de celebrul Dr. Oz care te vor ajuta să-ţi protejezi inima!
1. Dormi 7-8 ore pe noapteProgramul de somn are o importanţă majoră pentru sănătatea inimii. Cei care obişnuiesc să doarmă mai puţin de 6 ore pe noapte au un risc de două ori mai mare de a dezvolta boli de inimă. Explicaţia este una simplă: somnul reglează nivelul insulinei, în vreme ce lipsa de somn determină creşteri ale insulinei. Acest efect favorizează creşterea în greutate, care este un factor de risc pentru îmbolnăvirea inimii.
Un alt lucru care trebuie să fii atentă este starea de epuizare care favorizează apariţia bolilor de inimă. Dacă te simţi epuizată chiar şi după ce ai dormit bine, Dr. Oz recomandă un consult medical.
2. Slăbeşte ca să ai inima sănătoasă!
Scăderea în greutate în cazul persoanelor supraponderale poate să ferească inima de boli. Chiar şi câteva kilograme pot să îmbunătăţească sănătatea inimii. În plus, pieredea masei adipoase din jurul abdomenului este cel mai bun lucru, deoarece are un impact semnificativ asupra inimii. De aceea este bine să faci câte o oră de mişcare măcar de trei ori pe săptămână.
3. Terapia prin râs aduce numai beneficii pentru inimă
Studiile arată că persoanele depresive sunt de două ori mai expuse la bolile de inimă. De aceea, cel mai bun remediu este să râzi din toată inima, deoarece în aceste momente se reduce nivelul cortizolului, hormonul stresului. Efectul imediat este de scădere a tensiunii arteriale şi d4e îmbunătăţire a stării de spirit.
4. Activitatea sexuală reduce riscul de boli cardiovasculare
Studiile arată că raportul sexual de cel puţin două ori pe săptămână aduce numai beneficii pentru inimă, deoarece reduce tensiunea arterială. În special în cazul bărbaţilor s-a demonstrat că dacă fac sex de cel puţin două ori pe săptămână îşi reduc foarte mult riscul de a suferi de boli cardiovasculare.
5. Consumă mai puţină sare
Încearcă să consumi mai puţină sare. Cu o linguriţă mai puţin în fiecare zi vei îmbunătăţi funcţiile inimii, deoarece o dietă bogată în sodiu creşte tensiunea arterială, favorizând apariţia bolilor de inimă. Dr. Oz recomandă monitorizarea atentă a consumului de sare, în special persoanelor care au peste 50 de ani. Nu uita să citeşti cu atenţie eticheta produselor din comerţ pe care le consumi, deoarece mult pot să ascundă cantităţi mult prea ridicate de sare.