Ai probleme cu somnul? Totul ține de poziția în care dormi!
Sănătate / 22.09.2015

O mare parte din viață, oamenii și-o petrec dormind, tocmai de aceea, domnul doctor Manea Ion, directorul medical de la Bio Ortoclinic ne face recomandări în privința poziției somnului!

"Vrei să ai parte de cel mai bun somn posibil? Dormi pe spate! Chiar dacă favorizează sforăitul, dormitul pe spate previne durerile de spate şi de gat, menţine fermitatea sânilor şi previne ridurile. De asemenea, sunt ajutate gâtul, coloana şi spatele să îţi păstreze o poziţie neutră. Dacă ești obișnuit să dormi pe-o parte, pot să îți spun că nu este chiar cea mai rea poziție. Deşi dormitul pe o parte a corpului poate vindeca durerile de stomac, acesta poate adânci ridurile. Această poziţie în somn pune presiune pe cutele care merg de la nas la gură. Medicii spun că dormitul pe partea stângă nu ajută la vindecarea arsurilor stomacale şi a indigestiei, însă o rezolvare ar fi să ridicaţi capul pe pernă astfel încât partea superioară a corpului să fie mai sus decât stomacul"
ne-a declarat domnul doctor.

Și pentru ca îndrăgostiții preferă să doarmă îmbrațișați, de obicei acest lucru se întâmplă în poziția lingurii. Oare care este părerea specialiștilor. "Dormitul în poziția lingurii este ună pentru reducerea stresului, dar poate provoca dureri. Este de preferat să găsiţi o poziţie confortabilă pentru ambii parteneri, chiar dacă asta înseamnă să păstraţi distanţa unul faţă de celălalt. Total interzis însă, este să dormiți pe burtă! Deși pare cea mai confortabilă poziție de somn, aceasta este una dintre poziţiile care nu prezintă aproape niciun beneficiu asupra sănătăţii noastre. Poate cauza dureri de spate şi de gât, contribuie la apariţia ridurilor şi dăunează fermităţii sânilor. De asemenea, în această poziţie nu vă puteţi menţine coloana vertebrală într-o poziţie neutra. Dormitul pe burtă mai poate provoca măcinarea dinţilor, amorţeală şi durere la mâini."
ne-a declarat Ion Manea - directorul medical de la Bio Ortoclinic.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro