Tarot. Cartea Zilei: 5 de Săbii. Care sunt sfaturile pentru azi
Psihologie · Situatii si sfaturi / 20.07.2020

Săbiile în tarot simbolizează echilibrul dintre conștiință, intelect și putere și cum acestea pot fi folosite acestea pentru a face bine sau rău.

Săbiile sunt asociate cu elementul Aer. Simbolic, elementul Aer înseamnă știință, rațiune, putere și schimbare, energia sa fiind masculină.
 

Tarot. Cartea Zilei: 5 de Săbii


Cartea a cincea a săbiilor apare când universul vrea să te avertizeze cu privire la posibilitatea de a interacționa cu un mediu ostil, care îți poate produce mult stres. În general, situațiile stresante pot avea și o parte pozitivă – vei fi obligată să lupți pentru tine 0- fie pentru viață, pentru fericire sau pentru menținerea job-ului. Nu te panica, situațiile conflictuale, care produc stres și panică, fac parte din viața fiecăruia dintre noi și cea mai bună cale de a le face față este să fii conștientă că există, dar nu sunt permanente - vin și pleacă. Ceea ce pot lăsa în urma lor depinde doar de tine: o persoană mai puternică sau o persoană slăbită și speriată. 
 

Cartea zilei în Dragoste: Care sunt sfaturile pe care ți le dă 5-ul de Săbii

 
5-ul de Săbii este o carte de avertizare, în primul rând. Această carte apare când te simți nefericită, abătută, nu îți mai găsești sensul, ești obosită de certuri și nimic nu funcționează cum ar fi normal să fie. 
Dacă ești o persoană singură, în căutare de parteneriat pentru o relație, este posibil ca felul în care comunici cu ceilalți să fie defectuos, sau poate cauți persoane care au o parte întunecată a personalității lor, sunt toxice și sfârșesc prin a te face nefericită.
 
Dacă ești într-o relație, ai mare grijă la felul în care arunci cu vorbele. Nu uita că acestea pot răni mai mult decât alte tipuri de violență, iar rezultatul va fi că relația ta se va clătina fără să realizezi. 
 
Dacă ai un partener abuziv verbal sau fizic, învață să lupți pentru tine, chiar cu prețul ruperii relației. Nimeni nu are dreptul să te rănească, să te umilească, să te transforme într-un satelit al personalității lui. Nu accepta să trăiești doar pentru celălalt. Relația este un schimb cu beneficii de toate felurile pentru amândoi. Pune stop abuzurilor și mergi mai departe fără teamă. 
 

Cartea zilei în plan profesional: Bani și Carieră

Probabil că simți tensiunea din aerul pe care îl respiri la serviciu. Stresul cotidian se amplifică din pricina lipsei de comunicare cu șefii sau colegii, sau poate din pricina concurenței neloiale între colegi. Indiferent care e cauza, dacă te afli într-o poziție defensivă, susține-ți punctul de vedere cu demnitate. Nu ceda ispitei de a demonstra că ai dreptate cu orice preț. Câteodată, nu dreptatea contează, ci felul în care reușești să gestionezi situația. Dacă îți alegi cu înțelepciune bătăliile, poți consolida relații care vor fi de folos pe termen lung în carieră. 
 
Apariția 5-ului de Săbii poate fi și o invitație la a-ți cere scuze și a-ți recunoaște greșeala. Puterea de a recunoaște când greșești este apanajul omului inteligent și serios. Învață din greșeli și fii mai înțeleaptă data viitoare!
 
Referitor la bani, azi nu e zi pentru cheltuieli mari și nici pentru împrumuturi. Fii înțeleaptă în gestionarea banilor, pentru că nu tot ceea ce pare indispensabil chiar este. 

Sănătate. Ce te avertizează cartea zilei 

Azi stresul poate duce către anxietate și oboseală. Nu te lăsa pradă anxietății, nu te complace în starea de șoricel ascuns în vizuină, pentru că anxietatea prelungită este cea mai sigură cale către depresie. Îți dau o veste bună: totul trece, noi însene suntem în schimbare. Caută clipa de răgaz și odihnește–te. O sa vezi lumea cu alți ochi și o sa îți recapeți încrederea în ziua de azi.
 
Nu tot ceea ce începe prost se termină prost!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro