Pasii catre fericire
Psihologie · Situatii si sfaturi / De Georgiana Dorobantu, 25.02.2008

Pentru fiecare dintre noi, exista momente in viata cand luam hotarari care ne vor schimba pentru totdeauna. In astfel de momente, realizezi ca viata pe care o duci nu te reprezinta si nu reflecta persoana care esti tu cu adevarat. Chiar si schimbarile mici iti pot remodela dramatic viata. Afla care sunt pasii catre succes si catre o viata implinita.

Pentru multi, astfel de momente apar ca rezultat al unor schimbari dramatice: pierderea slujbei, relatii defectuoase cu cei din jur, intampinarea unor probleme de sanatate sau a unor situatii dificile. In astfel de momente, privirea multor persoane cu probleme spune: "Sunt atat de ocupat incercand sa supravietuiesc vietii mele, incat nu mai am energia necesara pentru a ma bucura de ea."


Restabileste-ti "planul de fericire"


De cele mai multe ori, o piedica importanta in calea fericirii poate fi lipsa increderii in fortele proprii. Limitele le stabilesti in functie de ceea ce crezi ca meriti sau in functie de ceea ce crezi ca poti obtine. Prin aceste limitari, iti reduci drastic dreptul la fericire. Este timpul sa scapi de aceste piedici si sa-ti reevaluezi planul de fericire. Nu lasa trecutul sa iti determine viitorul.

Stabileste prioritatile


Dupa ce ti-ai facut o lista cu scopurile tale pe termen lung, reexamineaza-le pentru a stabili care dintre acestea au prioritate. Afla care sunt schimbarile pe care trebuie neaparat sa le faci. Pentru a reusi, indentifica persoanele care au deja succes si care au obtinut ceea ce iti doresti si tu. Consultandu-te cu astfel de oameni, vei putea afla care sunt credintele si actiunile care le-au servit in obtinerea succesului.


Ai incredere in intuitie


Prea des, mai ales in momentele in care incepi sa inveti cum sa preiei controlul asupra vietii tale, te indoiesti de fortele proprii. Este esential ca in astfel de momente sa ai incredere in sistemul tau interior de control, care te poate ghida catre cele mai bune solutii. Intuitia este un element greu de explicat, dar, de multe ori, se dovedeste a fi cel mai bun sfatuitor.

Intra in actiune


O data ce ti-ai stabilit noile teluri, ai schimbat sistemul de valori, in sensul ca nu te limitezi doar la ceea ce crezi ca ai merita, este timpul sa treci la actiune. Apeleaza la acei oameni pe care ii respecti si care sunt un model de succes pentru tine. Te pot inspira si iti pot oferi sfaturi practice asupra pasilor pe care trebuie sa-i faci, indiferent daca e vorba despre ascensiunea in viata profesionala, fericirea in viata sentimentala sau dezvoltarea unui talent artistic. Fa-ti o lista cu primii pasi pe care trebuie sa ii faci.


Ai incredere in viitor


Ai incredere in faptul ca vointa puternica si pasii pe care ii vei face te vor ajuta sa obtii ceea ce iti doresti si sa iti imbunatatesti viata. Dupa ce ai facut ceea ce putea fi facut, lasa grijile de-o parte si asteapta ca rezultatele sa apara. Cand renunti la a-ti mai face griji, renunti si la nevoia de a simti tot timpul ca detii controlul si vei putea chiar sa te bucuri de procesul de schimbare.

Gandeste-te la ceea ce vrei sa controlezi


Ce iti doresti sa controlezi mai mult in viata ta? De exemplu, daca iti doresti sa iti imbunatatesti relatia cu fiul tau adolescent, incearca sa iti exprimi asteptarile foarte clar, in loc sa ii scoti in evidenta greselile. Sau, in loc sa te certi cu sotul, incearca sa renunti la nevoia de a avea intotdeauna dreptate si concentreaza-te asupra gasirii unui compromis.


Ai rabdare


Acesta poate fi cel mai dificil pas. Nu este usor sa ai incredere in faptul ca viata ta se va schimba si se va desfasura asa cum iti doresti. Pentru a-ti reaminti beneficiile rabdarii, gaseste un citat care sa te inspire si pe care sa il ai la indemana atunci cand simti ca pierzi increderea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro