Nu ştiu câţi dintre voi sunteţi conştienţi de puterea gândurilor pozitive, dar eu de când am aflat-o mi-am schimbat viaţa. Poate c-o să vi se pară vorbe mari sau aiurite, dar vă garantez că odată ce reuşiţi să intraţi în partea aceea nefolosită şi plină de potenţial a creierului vostru, veţi vedea cu totul altfel lumea şi chiar pe voi înşivă. La mine totul a început acum vreo şase ani, când am nimerit întâmplător la un seminar de dezvoltare personală.

Nu ştiu câţi dintre voi sunteţi conştienţi de puterea gândurilor pozitive, dar eu de când am aflat-o mi-am schimbat viaţa. Poate c-o să vi se pară vorbe mari sau aiurite, dar vă garantez că odată ce reuşiţi să intraţi în partea aceea nefolosită şi plină de potenţial a creierului vostru, veţi vedea cu totul altfel lumea şi chiar pe voi înşivă. La mine totul a început acum vreo şase ani, când am nimerit întâmplător la un seminar de dezvoltare personală. Nici nu mai ştiu exact cine l-a ţinut, era un tip venit de prin Franţa sau aşa ceva. Cert e că m-a târât acolo o prietenă şi probabil pentru că nu eram pregătită să înţeleg ce trebuia atunci, tot ce am făcut în ziua aceea călduroasă de vară a fost să adorm în sala de conferinţe, în timp ce tipul ăla făcea nişte mantre de pe scenă. Dar când m-am trezit din somnul acela ciudat, m-am simţit aşa de revigorată şi de plină de energie, cum nu mă mai simţisem niciodată.

Pot spune chiar că viaţa mea abia de atunci a început. Avem 24 de ani, lucram într-o firmă în care aveam de-a face doar cu oameni cârcotaşi, pesimişti şi închistaţi. Nu eram mulţumită nici de job-ul meu, nici de viaţa mea în general, dar toată lumea îmi spunea că aşa e la început, când nu ai de nici unele, trebuie să te adaptezi ca să-ţi găseşti locul.

Cu ceva tot rămăsesem, însă, după seminarul ăla. Omul de pe scenă ne-a spus la un moment dat un lucru relativ banal, dar care tocmai de aceea e trecut cu vederea de majoritatea oamenilor. Că totul stă în mintea şi în puterea noastră, şi că jumătate din orice treabă e făcută în momentul în care ai verbalizat-o sau ai "scris-o" într-un "fişier" din creierul tău. De la acel moment creierul tău va face astfel încât lucrurile să se înlănţuie corespunzător pentru atingerea scopului.

Atunci am crezut că e bla-bla. Sigur, mă apuc şi mă gândesc că vreau o vilă şi o maşină, şi creierul meu mi le aduce pe tavă, nu?!
Ei bine, nu e chiar aşa. La scurtă vreme după acel seminar am avut un week-end liber şi s-a întâmplat să stau în casă, din cauza unei indispoziţii fizice trecătoare. Am stat şi am vegetat în pat, uitându-mă pur şi simplu pe pereţi, cu gândurile alergând aiurea. La un moment dat am început să croşetez în minte, aşa cum spunea francezul ăla, viaţa mea viitoare. M-am întrebat ce mi-aş dori eu concret să fac, ca să fiu mulţumită. Am stat să mă întreb ceva timp, pentru că nu ştiam nici măcar ce voiam. M-am gândit ce îmi place să fac cel mai mult, şi cum aş putea câştiga bani din asta. Întotdeauna mi-a plăcut să citesc, să scriu şi să ascult muzică. Mi-am "programat" în minte că ar trebui să caut un job în domeniul editurilor sau al caselor de discuri sau al firmelor care se ocupă cu domeniile astea conexe. Ca să nu trec cu vederea ce am de făcut i-am dat un nume. I-am spus "îngerul job-ului". Şi de atunci am început zilnic să "dialoghez" cu îngerul job-ului, încercând să îl trezesc la viaţă. M-am apucat să caut anunţuri, să consult site-uri de locuri de muncă şi am trimis CV-uri în mai multe locuri în care ştiam că mi-aş dori să lucrez. La ultimul CV pe care l-am trimis mi-am amintit să rostesc o mantră, aşa cum spusese francezul ăla la seminar. Şi am zis: „îngerule, mergi cu CV-ul meu la firma asta şi pregăteşte-mi terenul acolo, să mă aştepte toată lumea cu braţele deschise”. CV-ul l-am trimis pe email, iar răspunsul l-am primit a doua zi, pe telefon. Mă chemau la un interviu. Iar acolo, la editura aia, chiar m-a primit toată lumea cu braţele deschise. Îngerul îşi făcuse treaba. A fost o situaţie un pic stranie pentru mine, pentru că totul părea chiar făcut special pentru mine. Ceea ce m-a pus pe gânduri.

Am lucrat la editura aceea, unde m-am simţit excelent, timp de trei ani. Între timp am mai "pus de gând" şi trimis îngeri pentru mine şi la întâlniri de afaceri, şi la prima întâlnire cu iubitul meu, şi la banca de unde am luat creditul ca să-mi cumpăr maşina. Ba chiar, în timp ce toată lumea se plângea de lipsa locurilor de parcare din Bucureşti eu eram probabil singura şoferiţă care nu se plângea. Pentru că de câte ori plecam dintr-un loc şi trebuia să ajung în altul, îmi puneam în gând pe unde s-o iau şi îmi trimiteam îngerul parcărilor (aşa l-am denumit) să-mi uşureze traficul în cale şi să-mi pregătească un loc de parcat. Şi n-a dat greş niciodată.

În urmă cu doi ani am stat eu cu "îngerul carierei" alături şi ne-am gândit. Ce îmi doresc eu pe teremen lung? Să lucrez pentru alţii, fie ei şi nişte patroni foarte buni? Nu. Aşa că mi-am luat inima în dinţi, iubitul de mână şi mi-am trimis îngerul carierei să-mi găsească un loc în lume. Mi-a găsit un spaţiu comercial mic şi cochet, în Sibiu, unde ne-am mutat şi am deschis o ceainărie cu librărie. Avem mica noastră afacere, ne merge bine, încă n-am zis hop că am trecut de criză, dar nici nu putem spune că ne-a afectat mult. Pentru că ştiam că vor urma încercări mari. Dar am reuşit. Avem acum un înger al clienţilor, care ne aduce în prăvălie oameni buni şi frumoşi. Un înger al importurilor, care ne ajută să fim la adăpost de ghinioanele pe care le poţi avea când ţi se sparge un container cu marfă în port. Un înger al controalelor, care ne protejează de instituţiile de control ale statului. Care sunt multe, după cum bănuiesc că intuiţi.

Şi, de ceva vreme, plănuim să avem şi un înger al familiei noastre, care să vină cu un îngeraş mic, care să ne aducă un copil. Pentru toate astea nu am făcut nimci special. Nu sunt mai deşteaptă sau mai norocoasă ca alţi oameni. Pur şi simplu gândesc şi urmez un drum pe care mi-l trasez cu rigurozitate înainte, în minte. Ştiu foarte bine ce îmi doresc, iar îngerii au devenit pentru mine o prezenţă aproape tangibilă. Cred cu tărie că fără aceste forţe spirituale extraordinare, izvorâte din mentalul meu larg deschis către noi orizonturi, nimic din ce am realizat în ultimii şase ani nu s-ar fi întâmplat.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi. Dacă ai trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi crezi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.