Depresie fără leac? Ce ai zice să-ți înveți creierul să te ajute?
Cele mai comune motive de depresie? Inabilitatea de a te desprinde de trecut. Neputința de a recunoaște adevărul. Încercarea de a schimba o persoană. Sună cunoscut?
Ce s-ar putea să nu sune la fel de familiar este faptul că e posibil să-ți antrenezi creierul să gândească și să acționeze diferit. Aici sunt câteva lucruri sănătoase pe care poți să ți le amintești constant ca să te simți mai bine.1. Nu te mai lupta cu trecutul. Împacă-te cu el!
O caracteristică a depresiei este convingerea că viața ne este predestinată. Singurul motiv pentru care crezi acest lucru este pentru că nimic nu pare să meargă bine și nu iți imaginezi cum ar fi să-ți fie bine. Resemnarea și lipsa de speranță se nasc din sentimentul că nu ai control asupra propriei tale vieți. Ce rost ar avea să încerci să schimbi ceva? Problema este că trebuie să încetezi să repeți aceleași certuri cu aceiași oameni. Trăitul în trecut este o risipă de momente prețioase din prezent. Concentrează-te pe clipa de acum și o să găsești forța necesară să reacționezi corespunzător în situații de stres sau să gestionezi relațiile tumultoase.2. Fii atentă la adevăr!
Se spune că dacă repeți o minciună de suficiente ori, devine adevăr. Negarea este un mecanism de apărare care păstrează adevărul ascuns în subconștient. Mai devreme sau mai târziu, lucrul pe care nu vrei să îl accepți va deveni insuportabil. Oamenii pot fi extrem de conștienți de lucruile la care sunt atenți, precum și orbi când vine vorba de cele la care nu vor să fie atenți. În realitate, negarea consumă teribil de multă energie, neatenția fiind doar primul pas. Un rezultat negativ al faptului că nu vrei să accepți un lucru este faptul că îți poți vărsa durerea și furia pe oamenii din jurul tău. Dar ușurarea simțită în momentul scurt de descărcare a tuturor emoțiilor negative pe care le-ai ținut în tine nu compensează pentru o relație pe care o poți distruge.Încearcă să îți cunoști fricile, durerile și suferințele. Viața cu siguranță nu este ușoară, iar siguranța și certitudinea nu îți pot fi garantate. Negarea unui lucru te consumă, așa că alege adevărul!
3. Schimbă-ți modul de gândire!
Unii oameni merg la terapie cu scopul de a schimba o altă persoană. Chiar dacă mama ta, fratele tău mai mare sau fostul tău ar trebui să schimbe ceva la ei, nu ești tu terapeutul lor. Cheia în a face față oamenilor dificili este să-i accepți așa cum sunt, detașându-te de comportamentul lor greu de acceptat.În final, un lucru rămâne indisputabil: este povestea ta și tu ești cea care alege cum se termină.