Confortul de a te putea sprijini pe cineva şi din punct de vedere financiar dispare, astfel că sarcina nu este tocmai una uşoară.

Majoritatea femeilor nu îşi imaginează acest scenariu cand iau decizia să devină mame. Maternitatea însă nu este întotdeauna aşa cum îşi inchipuiau înainte de a hotărî ca îşi doresc un copil, iar realitatea creşterii unui micuţ pe cont propriu atrage după sine şi bucurii, dar şi o mulţime de inconveniente. Este uşor să fii mamă singură în România? Mai degrabă, nu. Iată trei motive.

1. Dificultăţile financiare

Creşterea unui copil în cuplu înseamnă, printre altele, împărţirea cheltuielilor la doi. Două salarii contribuie la o mai bună gestionare a responsabilităţii pe care o atrage după sine apariţia unui copil. Când eşti mamă singură, dintr-o dată, confortul de a te putea sprijini pe cineva şi din punct de vedere financiar dispare. Iar creşterea unui copil nu este deloc miloasă cu bugetul tău. De la alimente la hăinuţe, jucării şi educaţie, toate îţi vor scoate din buzunar sume consistente de bani - toate acestea adăugându-se cheltuielilor obişnuite (facturi etc.).

2.Lipsa unui sprijin emoţional

Dacă absenţa tatălui este dificilă din punct de vedere financiar, lipsa sprijinului emotional pe care îl oferă un partener este şi ea copleşitoare pentru o mamă singură. Când tatăl nu se implică în viaţa copilului, mamei îi revine sarcina de a fi stâlpul pe care se sprijină şi se dezvoltă micuţul, lăsând pe plan secund nevoile proprii. Care nevoi nu sunt mai puţin importante - o femeie aflată în situaţia de a-şi creşte singură copilul se confruntă cu un nivel ridicat de stres, are griji multiple şi adesea este nevoită să muncească suplimentar pentru a-şi întregi veniturile, fenomen care îi pune serios în pericol sănătatea.

3.Prejudecăţile unei societăţi în tranziţie

Societatea românească se bazează în continuare pe un set (aproape) imuabil de tradiţii din moşi strămoşi care nu sunt tocmai prietenoase cu mamele singure. Blamate adesea pentru eşecul căsătoriei, deşi realitatea poate fi (şi, nu de puţine ori, chiar este) cu totul alta, româncele sunt nevoite să facă faţă atât dificultăţilor inerente creşterii pe cont propriu a unui copil, cât şi stigmatului de a fi mame singure. Situaţia este cu atât mai complicată cu cât, de multe ori, în cazul divorţurilor, instanţa de judecată încredinţează copiii minori mamelor, fără ca această tendinţă să se traducă printr-un sprijin ulterior din partea societăţii.

Intervenţia statului în acest caz? Una dintre soluţiile găsite pentru a susţine mamele singure ia forma alocaţiei pentru familia monoparentală, în situaţia în care veniturile nete pe membru de familie nu depăşesc valoarea salariului minim pe economie. Din păcate, însă, sumele oferite sunt derizorii: 70 lei pentru familia cu un singur copil, 80 lei pentru cea cu doi copii ş.a.m.d.

De asemenea, în cazul unui divorţ şi al încredinţării copilului mamei, tatăl este obligat să plătească pensie alimentară. Dacă nu o face, mama singură îl poate obliga în instanţă.

Cert este că soluţiile şi atitudinea societăţii româneşti vizavi de mamele singure rămân rezervate, în cel mai bun caz, şi nu favorizează în mod eficient buna dezvoltare a copilului. La urma urmei, mama singură este nevoită să vină cu cele mai bune variante de creştere şi educare a prichindelului ei, bazându-se pe eforturile proprii şi bucurându-se, cel mult, de ajutorul (de orice tip) celor dragi.