Cum să dresezi un șef nesuferit. 5 soluții

Situatii si sfaturi / 26.01.2015

Managerii ineficienți sau de-a dreptul nesuferiți sunt principalul motiv pentru care subalternii lor aleg, mai devreme sau mai târziu, să se îndrepte către alte orizonturi profesionale, dezvăluie studiile. Dacă te afli în postura de a tolera comportamentul unuia, ce opțiuni ai pentru a-ți face situația suportabilă sau chiar avantajoasă? Iată 5 soluții!

1. Încearcă să vezi lumea prin ochii lui

O primă strategie de a gestiona eficient situația în care te afli este de a încerca să te pui în locul șefului tău pentru a înțelege ce anume îl motivează, neliniștește, preocupă etc. Încearcă, deci, să vezi lumea prin ochii lui - de îndată ce vei reuși, vei putea găsi abordarea potrivită. Cu alte cuvinte, îi vei putea vorbi "pe înțelesul lui" în așa fel încât informațiile pe care i le transmiți - inclusiv propriile nemulțumiri - să fie pe deplin înțelese.


2. Transformă-te în mâna sa dreaptă

Chiar dacă tot ce îți dorești este să ai cât mai puțin de-a face cu el, pe termen lung, este mai productiv - din punct de vedere profesional - să îl ajuți să își facă treaba, mai ales când îți este foarte clar care îi sunt punctele slabe.

Ai un șef împrăștiat? Ajută-l să se organizeze, ținând tu evidența activităților și documentelor importante. Șeful tău răspunde solicitărilor cu întârziere? Continuă să faci ce ai de făcut cât timp aștepți feedback-ul său.


Strategia de a-i deveni indispensabilă te va ajuta nu doar să crești în ochii șefului tău nesuferit, dar și să acumulezi competențe care îți vor servi pe viitor - la un alt loc de muncă, de pildă.
  • Emil, miercuri, 28.01.2015 00:43
    cum sa dresezi un sef nesuferit

    Cel mai bun mod de a-l dresa pe șeful tău este să-l lingușești, cam asta ne sugerează acest articol! http://eymilus.blogspot.ro/2014/03/linguseala-frana-progresului-social.html

  • anonimescu, marţi, 27.01.2015 21:23
    cum sa dresezi un sef nesuferit

    La ce să-l "dresezi" e mai bun așa oricum orice i-ai sugera in general așa zisi șefi sufera de paranoia.Cuvintul șef e o exprimare total greșita in general cineva iți plateste timpul sacrificat din viața ta in folosul lui,din asta nu rezultă că-ți este ȘĂF blea...

  • filimon felicia, marţi, 27.01.2015 12:54
    cum sa dresezi un sef nesuferit

    Oricine poate fi domolit daca cunosti un pic de psihologie si posezi un pic de diplomatie. Orice om are si puncte slabe si forte, daca le descoperi pe cele slabe ai castigat jumatate de victorie. Cealalta jumatate o rezolvi cu diplomatia pentru ca si cel mai mare razboi s-a incheiat tot datorita diplomatilor.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro