Ce sunt „depresivii zâmbitori” și cum recunoști dacă o persoană apropiată se confruntă cu această problemă
Psihologie · Situatii si sfaturi / 29.01.2020

Dacă vei căuta hashtagul #faceofdepression pe rețelele de socializare, vei vedea sute de fotografii cu oameni care par fericiți și zâmbesc, dar care se confruntă de fapt cu depresia.

Uneori aceste poze sunt postate chiar de persoanele în cauză, dar de cele mai multe ori sunt publicate de rudele și prietenii lor care încearcă să tragă un semnal de alarmă. Din păcate, unele dintre aceste fotografii sunt publicate prea târziu, când persoanele care zâmbesc în ele nu se mai află printre noi.

Cei care au acest tip de depresie încearcă să pară fericiți și veseli în fața celorlalți, deși în interior sunt măcinați de suferință. Persoanele afectate nu par să aibă o problemă, de aceea rudele și prietenii nu bănuiesc că ar putea fi ceva în neregulă. Mai mult, cei care se confruntă cu această situație nu realizează uneori că au o problemă, astfel că nu cer ajutor. Depresivii zâmbitori au de obicei o viață socială activă, au familie, prieteni și loc de muncă, par să fie persoane fericite și de succes, iar ceilalți nici nu bănuiesc ce se ascunde sub această fațadă.

Din păcate, se pare că există o conexiune între depresia ascunsă și gândurile de suicid. Acești oameni pot părea plini de viață și entuziaști la suprafață, dar dincolo de ușile închise se pot simți disperați și lipsiți de valoare. După ce Chester Bennington, solistul trupei Linkin Park, și-a pus capăt zilelor, soția sa, Talinda, a publicat o fotografie realizată cu câteva zile înainte ca el să se sinucidă. Chester zâmbea și se distra alături de familia sa și nimeni nu ar fi bănuit că se gândea să se sinucidă.

Chiar dacă acest tip de depresie se ascunde sub o mască de fericire, există modalități de a recunoaște dacă o persoană dragă sau chiar tu te confrunți cu această problemă.
 

Printre cel mai des întâlnite semne ale depresiei ascunse se numără:


Scăderea interesului pentru hobby-urile sau activitățile pe care acea persoană le iubea în trecut
Schimbări de greutate și apetit
Oboseală și pierderea concentrării
Insomnie
Anxietate
Bucurie forțată, ce nu pare naturală

„Ultima poză cu mine și mama mea la o masă în oraș. S-a sinucis o lună mai târziu”, scrie pe Reddit utilizatoarea baileyann5683.

Cum poți ajuta o persoană care suferă de depresie ascunsă:


Ajută-l să realizeze că are o problemă


Mulți oameni nu vor să recunoască faptul că sunt deprimați pentru că se tem că vor părea slabi. Spune-i cât de mult îl iubești și că îl vei susține întotdeauna.

Fii o bună ascultătoare


Acest lucru înseamnă să asculți cu adevărat și să îi arăți că auzi și înțelegi ce îți transmite. Nu spune doar că „totul va fi bine”. Încercați să vă gândiți împreună la pașii care ar trebui făcuți pentru depășirea situației și oferă-i ajutorul tău.



„Cel mai bun prieten al meu, cu o săptămână înainte de a se sinucide”, a postat pe Reddit userul TREVZRR 

Ajută-l să-și îmbunătățească încrederea în sine


Experții sunt de părere că încrederea în sine este „un sistem imunitar emoțional”, iar atunci când este afectat ne simțim demoralizați și deprimați. Încearcă să ajuți persoana dragă care se confruntă cu depresie implicând-o în activități plăcute, care o scot din rutină, sau un proiect care o va face să simtă productivă și de succes.

Acordă-le atenție persoanelor pe care le iubești


Un mesaj pe săptămână nu este suficient. Sună-ți rudele și prietenii oricând te gândești la ei și întreabă-i ce mai fac și cum sunt. Nu te mulțumi doar cu un „Bine”, pe care oamenii îl rostesc adesea din automatism. Implică-te cu adevărat în conversație și ai grijă să nu ratezi simptomele alarmante descrise mai sus.

Sugerează-i să urmeze o dietă sănătoasă și să facă mișcare


Oamenii deprimați nu găsesc puterea necesară pentru a merge la sala de fitness, dar plimbările în aer liber, drumețiile sau joggingul sunt la fel de eficiente. Oferă-te să mergeți împreună la o plimbare sau să alergați prin parc. Specialiștii sunt de părere că unele tipuri de depresie pot fi cauzate de lipsa unor elemente din organism (precum serotonina sau vitamina D), iar aceste deficiențe pot fi remediate printr-o dietă sănătoasă.

Recomandă-i să meargă la terapeut


Este foarte dificil să lupți singur cu depresia. Un terapeut l-ar putea ajuta pe prietenul sau ruda ta să combată depresia mai repede și mai ușor. Amintește-i că nu este nimic greșit în a cere ajutor de specialitate atunci când ai nevoie. 

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro