Ce corelație există între injurii și durerea emoțională?
Rezultatele unei noi cercetări sunt perfecte pentru persoanele care nu pot renunța la injurii, mai ales atunci când trec printr-o perioadă în care durerea emoțională își spune cuvântul. Iată la ce concluzii au ajuns oamenii de știință!
Care este legătura dintre injurii și durerea emoțională?
Studiul, primul de acest gen, a fost realizat de o echipă de cercetători de la Școala de Psihologie a Universității Massey din Noua Zeelandă și a dezvăluit că acele injurii considerate tabu de multe persoane care sunt adresate în momentul în care te lovești la deget cu un ciocan te ajută să minimalizezi durerea. Chiar și injuriile din viața ta care sunt spuse în timpul unei perioade încărcate cu durere emoțională, de la o despărțire de exemplu, sunt bune pentru sănătatea mentală.
Michael Philipp, autorul principal al studiului, a divizat 70 de subiecți în două grupuri, pentru a testa teoria aceasta a durerii. A fost emisă ipoteza că durerile fizice și emoționale împărtășesc același sistem de procesare la bază.
Participanții au fost instruiți să scrie despre un eveniment social stresant pentru a stârni un sentiment corespunzător, apoi li s-a cerut să spună câteva injurii sau cuvinte deloc jignitoare.
Rezultatele studiului au sugerat că participanții stresați social, care au înjurat cu voce tare, au resimțit o durere socială mai mică decât cei care nu au făcut acest lucru, după cum a declarat Michael Philipp. Studiul a fost publicat în Jurnalul European de Psihologie Socială. De asemenea, participanții au simțit și o sensibilitate mai mică la durerile fizice.
Studiul a stabilit că folosirea profanității are un efect paliativ mare, deoarece distrage persoana care simte durerea și este redusă și intensitatea durerii. Philipp avertizează oamenii că, în ciuda acestor constatări, injuriile nu reprezintă un remediu pentru toate problemele noastre. Nu poate fi eliminată durerea emoțională profundă și alte probleme grave.
În plus, s-a descoperit că injuriile frecvente reduc și impactul lor cathartic. Cronometrează-ți folosirea acestor cuvinte și vei beneficia de pe urma efectelor paliative!
Sursă: healthspiritbody