9 lucruri pe care oamenii inteligenţi nu le spun niciodată
Cu toţii am spus la un moment dat lucruri pe care alţii le-au interpretat altfel decât am fi vrut noi. Iar sentimentul de după este îngrozitor!
Conştientizarea socială este o abilitate care lipseşte în cazul multora dintre noi. Nu avem o conştiinţă socială, ne concentrăm prea mult pe ceea ce vom spune, încât pierdem din vedere impactul pe care îl are asupra celorlalţi. Aceasta este o problemă deoarece oamenii sunt complicaţi. Nu poţi înţelege pe cineva până când nu îţi concentrezi toată atenţia în direcţia lui. Frumuseţea conştientizării sociale este că doar câteva ajustări simple cu privire la ceea ce spui pot îmbunătăţi considerabil relaţiile cu alte persoane.În acest scop, există câteva fraze pe care oamenii inteligenţi emoţional trebuie să le evite în conversaţiile ocazionale:
"Pari obosit"
Oamenii obosiţi sunt incredibil de greu de apreciat, ei au ochii căzuţi şi părul dezordonat, au probleme de concentrare şi sunt grosolani. Spunându-i cuiva că pare obosit, implică toate cele enumerate mai sus şi altele pe lângă. În schimb, poţi spune: "Este totul în regulă?". Majoritatea oamenilor întreabă dacă cineva este obosit deoarece intenţionează să îi sară în ajutor şi doresc să ştie dacă cealaltă persoană esre în regulă. În loc să îţi asumi dispoziţia cuiva, întreabă-l! În acest fel, el se poate deschide şi îţi poate împărtăşi lucrurile prin care trece. Mai important, el te va privi ca fiind o persoană îngrijorată, nu ca pe una nepoliticoasă.
"Ai slăbit enorm!"
Încă o dată, un astfel de comentariu bine-intenţionat, în acest caz un compliment, creează impresia că eşti critic. Spunând unei persoane că a pierdut multe kilograme sugerează faptul că aceasta era grasă sau neatractivă. În schimb, ar trebui să spui: "Arăți fantastic". Acesta este comentariu salvator. În loc să compari cum arată acum cu felul în care arăta anterior, complimentează-o că arată grozav. Acest comentariu scoate complet trecutul din discuţie.
"Erai prea bun pentru ea oricum"
Când cineva trece printr-o despărţire de orice fel, personală sau profesională, acest comentariu arată că acea persoană a avut gusturi proaste şi că a făcut o alegere proastă în primul rând. În schimb, poţi spune: "Pierderea ei!". Acest lucru oferă acelaşi sprijin entuziast şi optimist fără nicio critică implicată.
"Tu întotdeauna ..." sau "Tu niciodată ..."
Nimeni nu face ceva întotdeauna sau nu face niciodată. Oamenii nu se regăsesc în asta, aşa că nu ar trebui să îi defineşti ca atare. Aceste fraze fac ca oamenii să devină defensivi şi să închidă dialogul, ceea ce e un lucru foarte rău pentru că probabil atunci când alegi să te exprimi aşa ai cva important de discutat. În schimb, poţi sublinia pur şi simplu că ce a făcut celalată persoană este o problemă pentru tine. Concentrează-te pe fapte concrete. Dacă frecvenţa comportamentului constituie o problemă, poţi spune: "Se pare că faci acest lucru des" sau "Faci acest lucru destul de des ca să nu-l observ".
"Arăți minunat pentru vârsta ta"
Pentru din aceast comentariu este considerat extrem de nepoliticos. Nimeni nu îşi doreşte să audă aşa ceva, oamenii vor pur şi simplu că fie inteligenţi şi frumoşi fără alte comentarii pe lângă. În schimb, poţi spune: "Arăți grozav", fiind cea mai simplă soluţie de a complimenta pe oricine, fără completări inutile.
"Așa cum am spus mai înainte…"
Toţi uităm lucruri din când în când. Această expresie sună ca şi cum te-ai simti insultat că eşti nevoit să repeţi, ceea ce nu e în regulă pentru persoana cu care discuţi. Faptul că te simţi insultat că trebuie să repeţi sugerează că eşti nesigur sau crezi că eşti mai bun decât oricine altcineva. Puţini oameni care folosesc această expresie se simt de fapt în acest fel. În schimb, atunci când repeţi ceva, fă în aşa fel încât să transmiţi mesajul într-o manieră mai clară şi mai interesantă. În felul acesta, îşi va aminti ce ai spus.
"Succes"
Acest comentariu este unul subtil. Cu siguranţă nu vine sfârşitul lumii dacă nu îl spui, dar îţi poţi îmbunătăţi urarea pentru că cea anterioară sugerează faptul că persoana cu care discuţi are nevoie de noroc pentru a reuşi. În schimb, poţi spune: "Știu că ai tot ceea ce este necesar pentru a reuşi". Această expresie e mult mai potrivită pentru că evidenţiază faptul că omul repectiv are abilităţile necesare pentru a reuşi şi îi oferă un plus de încredere.
"Depinde de tine" sau "Cum vrei tu"
În timp ce e posibil să fii indiferent cu privire la întrebarea care îţi este pusă, părerea ta este importantă pentru persoana care aşteaptă un răspuns. În schimb, poţi spune: "Părerea mea nu e importantă, dar sunt câteva lucruri pe care ai putea să le iei în considerare...". Când ai o opinie, arată că îţi pasă de persoana care discută cu tine.
"Ei bine, eu cel puțin nu am..."
Această expresie e o modalitate agresivă de a îndepărta atenţia de la greşelile tale, indicând o greşeală veche, probabil irelevantă pe care a făcut-o persoana cu care discuţi şi pe care ar fi trebuit să o uiţi şi ierţi până acum. În schimb, poţi spune "Îmi pare rău". Să îţi asumi greşeala e cel mai bun mod de a transforma discuţia într-una raţională şi calmă, astfel încât să puteţi găsi o rezolvare. Admiterea vinovăţiei e o modalitatea uimitoare de a preveni un conflict.