8 mituri despre depresie pe care nu ar trebui să le crezi
Surprinzător sau nu, România este țara cu cele mai puține persoane din Uniunea Europeană care suferă de depresie cronică (1,5%), potrivit raportului Eurostat.
La polul opus sunt țări care, altminteri, sunt foarte bine clasate în indexurile mondiale privind fericirea, precum Finlanda (10,5% dintre persoane suferă de depresie cronică), Suedia (9,6%) sau Luxemburg (9,5%).
În opinia psihoterapeutului Angela Nuțu, acest procent foarte scăzut înregistrat de țara noastră este cauzat de faptul că depresia în România este o tulburare încă mult subdiagnosticată, iar în realitate situația poate fi alarmantă.
„Din nefericire, în ceea ce privește depresia, există foarte puține campanii de conștientizare, iar mulți dintre cei afectați nici măcar nu recunosc depresia în timp ce o trăiesc. Din practică am observat că mulți confundă depresia cu anxietatea, oboseala cronică sau alte forme de suferință emoțională, însă depresia înglobează o sumă mult mai complexă de simptome, fiind de altfel o boală, de cele mai multe ori, cronică”, declară psihologul Angela Nuțu.
Cu toate acestea, specialistul spune că există și o serie de lucruri mai puțin adevărate despre depresie, pe care foarte mulți oameni le cred:
Mit: Munca grea învinge depresia
“Depresia afectează aproximativ unul din șase oameni la un moment dat în viaţă, aşadar remedii bătrâneşti şi jumătăţi de adevăruri în legătură cu această boală des întâlnită sunt din belşug. O astfel de idee fantezistă este: “cufundă-te în muncă şi te vei simţi mai bine”. Într-un caz de depresie ușoară, asta ar putea într-adevăr ajuta, dar depresia este o condiție imprevizibilă. Munca în exces poate fi de fapt un semn de depresie clinică, în special la bărbaţi”, explică psihologul Angela Nuțu.
Mit: Depresia nu este, de fapt, o boală
“Depresia este o condiţie medicală serioasă, printre principalele cauze de dizabilitate în rândul adulţilor din întreaga lume. Dovezi biologice ale bolii pot fi regăsite prin investigații de imagistică a creierului, care pot indica niveluri de activitate anormale în creier atunci când depresia se instalează. Substanţele de bază din chimia creierului, responsabile cu semnalele sistemului nervos, sunt de asemenea dezechilibrate la oamenii cu depresie”, afirmă specialistul.
Mit: Depresia este doar auto-compătimire
“Cultura noastră admiră adesea voinţa şi tăria mentală şi etichetează prea repede și prea ușor pe oricine se plânge. Însă oamenii cu depresie clinică nu sunt leneşi, nu se auto-compătimeasc și nu caută atenție. Și nici nu pot face ca depresia să dispară peste noapte. Depresia este o boală reală – o problemă de sănătate legată de schimbări ce au loc în creier. Ca orice altă boală, pentru vindecare ai nevoie de o terapia potrivită”, declară psihologul Angela Nuțu.
Mit: Ajutor înseamnă medicamente pentru o viaţă întreagă
“În ciuda rumorii despre “Naţiunea Prozac”, medicamentaţia este unul din instrumentele folosite pentru a scăpa de depresie; și să ceri ajutor nu înseamnă că vei fi presat să iei medicamentele prescrise. De fapt, studiile sugerează că terapia “vorbită” funcţionează la fel de bine ca medicamentele, în special în cazul depresiilor uşoare și moderate”, consideră specialistul.
Mit: Oamenii depresivi plâng foarte mult
“Nu întotdeauna oamenii depresivi plâng foarte mult. Unii oameni nu plâng sau chiar nu se comportă teribil de trist când sunt în depresie. În schimb, sunt “goi” emoţional şi se pot simţi inutili sau lipsiţi de valoare. Chiar şi fără simptome dramatice, depresia netratată împiedică oamenii în a-şi trăi viaţa la potenţial maxim – şi aduce pierderi familiei”, este de părere psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.
Mit: Depresia vine odată cu îmbătrânirea
“Mulţi oameni trec prin provocările îmbătrânirii fără să intre în depresie, dar atunci când are loc, este posibil să fie trecută cu vederea. Oamenii mai în vârstă îşi pot ascunde tristeţea sau pot să aibă simptome diferite, vagi: mâncarea nu mai are acelaşi gust, durerile şi neplăcerile se intensifică sau se schimbă modelul de somn. Problemele medicale pot declanşa depresie la oamenii mai în vârstă – iar depresia poate încetini recuperarea după un atac de cord sau operaţie”, consideră Angela Nuțu.
Mit: Să vorbeşti despre asta înrăutățește lucrurile
“La un moment dat, oamenii au fost sfătuiţi să nu se concentreze asupra problemelor, vorbind despre ele. Astăzi, există dovezi cum că discuţiile ghidate de un profesionist ne pot îmbunătăți în mod clar starea. Diferitele tipuri de psihoterapie și hipnoterapia ajută la tratarea depresiei prin schimbarea modelelor negative de gândire și a gândurilor subconştiente. Primul pas este să vorbeşti cu un profesionist din domeniul sănătăţii mintale”, declară specialistul.
Mit: Adolescenţii sunt nefericiţi prin natura lor
“Cu toate că mulţi adolescenţi sunt schimbători şi intrigaţi de “partea întunecată”, tristeţea prelungită sau irascibilitatea nu este normală pentru ei. Atunci când nefericirea durează mai mult de 2 săptămâni, ar putea fi un semn al depresiei – studiile arată că depresia se dezvoltă la aproximativ un adolescent din 11. Alte semnale că un adolescent ar putea avea nevoie de ajutor, includ: să fii trist constant sau irascibil chiar cu prietenii, să nu îţi placă deloc activităţile preferate sau o scădere bruscă a notelor la școală”, explică psihologul Angela Nuțu.