10 reguli de etichetă moderne pe care oricine ar trebui să le știe
Trăim într-o lume complet diferită de cea a părinților sau bunicilor noștri, astfel că și regulile de etichetă pe care ar trebui să le respectăm s-au schimbat. De exemplu, știai că nu este politicos să ții ochelarii de soare la ochi atunci când vorbești cu cineva? Iată câteva reguli pe care să le respecți:
Nu-ți pune poșeta pe masă
Orice femeie s-a confruntat cu această dilemă: unde poți să-ți pui poșeta atunci când ești la masă, într-un restaurant? Nu este deloc recomandat să o pui pe masă. De fapt, nu ar trebui să pui pe masă niciun alt obiect personal precum chei, telefon sau ochelari de soare. Pune-le pe toate în geantă și așază geanta pe spătarul scaunului, pe un scaun gol sau pe scaunul tău, la spate, dacă este o poșetă mică. De asemenea, nu ar trebui să-ți lași geanta pe jos. Nu este deloc igienic.
Nu ocupa o chiuvetă cu oglindă când te aranjezi într-o toaletă publică
Dacă vrei să-ți refaci machiajul sau coafura, nu ocupa o oglindă din dreptul unei chiuvete. Alege o oglindă separată, dacă există, astfel încât să nu încurci persoanele care vor pur și simplu să se spele pe mâini. Să blochezi o chiuvetă timp îndelungat doar pentru a-ți retușa machiajul este un gest nepoliticos.
Nu da vești importante prin mesaje text
Este cât se poate de greșit să faci anunțuri sau să transmiți informații delicate prin intermediul mesajelor. De exemplu, este jignitor să încehi o relație prin mesaje text, să-ți dai demisia prin email sau să transmiți informații importante prin aplicațiile de mesagerie. O discuție față în față este cea mai bună alegere în astfel de situații.
Anunță întotdeauna când întârzii
Noile moduri de comunicare ne permit să fim permanent în contact cu ceilalți. De aceea ar trebui să trimiți un mesaj sau să dai un telefon prin care să-i anunți pe cei care te așteaptă atunci când știi că vei întârzia. Nu contează dacă este o întâlnire de afaceri, una cu prietenii sau familia. Este nepoliticos să întârzii, dar faptul că nici nu anunți transmite o lipsă de respect care în mod sigur va fi taxată.
Nu folosi telefonul la masă sau în timpul discuțiilor
Imaginează-ți că iei masa cu un prieten sau o rudă, iar el sau ea este tot timpul cu ochii în telefon. Te vei simți ignorată și jignită de un astfel de gest. De aceea ar trebui să respecți regula esențială de a lăsa la o parte telefonul atunci când ești în compania cuiva. Atenția pe care i-o acorzi indică faptul că este o persoană importantă pentru tine și că îți place să petreci timp în compania ei.
Nu da like postărilor cu vești proaste
Dacă vrei să susții o persoană care trece prin momente dificile, este mai bine să-i trimiți un mesaj sau să o suni. Să dai like postărilor în care sunt anunțate vești neplăcute este considerat un gest ciudat.
Nu vorbi tare la telefon într-un loc public
Este greșit să vorbești tare la telefon în birou, în mijloacele de transport în comun sau în sălile de așteptare. Ieși din încăperea respectivă atunci când se poate, pentru a vorbi la telefon. Iar când nu este posibil, încearcă să vorbești mai încet, astfel încât să nu-i deranjezi pe ceilalți.
Nu sta cu ochelarii de soare la ochi când vorbești cu cineva
Nu te prezenta la petreceri cu mâna goală
În cazul petrecerilor aniversare, vei merge cu un cadou pentru sărbătorit. Dar dacă este vorba despre o petrecere informală, fără o ocazie anume, atunci trebuie să aduci la rândul tău o atenție, fie că este vorba de un vin, o gustare, un tort etc. Se aplică în cele mai multe cazuri, cu excepția celor în care gazda insistă să nu aduci nimic.
Cere acordul înainte de a publica fotografii cu alte persoane
Să postezi înaintea tuturor fotografii de la nunta prietenei tale sau imagini cu bebelușul abia născut al unor rude sunt gesturi pe care nu ar trebui să le faci. Cere întotdeauna acordul persoanei respective înainte de a publica o informație despre ea sau o fotografie în care apare. Chiar dacă nu o etichetezi, acea imagine va rămâne permanent pe rețelele de socializare și poate nu își dorește acest lucru.