În iunie am fost cu iubitul meu în concediu în Moldova. Câteva zile am stat şi prin Piatra Neamţ, iar într-un week-end am urcat pe munte. Pentru că nu ne-am îngrijit din timp să rezervăm locuri la o pensiune, am zis merci că am reuşit seara să găsim un pat curat într-o cabană fără nume din Munţii Neamţului.

În iunie am fost cu iubitul meu în concediu în Moldova. Câteva zile am stat şi prin Piatra Neamţ, iar într-un week-end am urcat pe munte. Pentru că nu ne-am îngrijit din timp să rezervăm locuri la o pensiune, am zis merci că am reuşit seara să găsim un pat curat într-o cabană fără nume din Munţii Neamţului. Când n-am întors acasă am constatat că aveam mai mult decât ne doream în "bagaj". Luasem cu noi şi o fantomă.

Lucrurile au fost ciudate încă de la început. Ne-am trezit vineri dimineaţă să plecăm din oraş. Nu ştiam unde, nu aveam nimic organizat, dar ne părea rău să ne întoarcem în Bucureşti fără să fi explorat şi munţii ăia care se vedeau în zare. Parcă ceva ne împingea de la spate. Ne-am suit în maşină şi hai! Din Piatra Neamţ am ajuns în mai puţin de o oră la poalele munţilor şi de acolo ne-am apucat să urcăm pe jos. Fiecare cu rucsacul – un minim de bagaj – ne-am gândit că e imposibil să nu găsim ceva ca să rămânem peste noapte. Se însera, însă, şi nu reuşeam să ne aşezăm nicăieri.

Exact când intrasem un pic în panică, mai ales eu, că iubitul meu face pe viteazul, am văzut o luminiţă pâlpâind printre brazi. O căbănuţă din lemn, ascunsă în pădure, care părea uitată de timp şi de lume. Înainte să ajungem la uşă un câine cât un urs a început să ne mârâie şi din cabană a ieşit un bărbat. Pe faţa lui, în semiîntunericul din faţa cabanei, se ghicea doar barba. N-a zis nimic până când nu i-am dat noi bună seara. Ne-a întrebat dacă ne-am rătăcit, şi când a aflat că suntem în căutare de cazare a încercat să ne alunge.
 
Dan, iubitul meu, i-a vorbit calm şi convingător, aşa cum a învăţat el la seminariile de vânzări, că suntem obosiţi – mai ales eu - şi că am fi recunoscători dacă ne-ar lăsa să stăm la el peste noapte ca să nu ne rătăcim şi mai tare de acolo. În faţa bărbosului, Dan a admis că habar n-are unde ne aflăm, de unde până atunci, faţă de mine până atunci spunea că ştie exact unde ne aflăm şi cât mai avem până la următoarea colină – puţin!

Bărbosul s-a lăsat înduplecat şi ne-a poftit înăuntru. Un foc ardea în mijlocul camerei, într-un soi de cămin uriaş. Era şi aragaz şi sobă pentru încălzit camera în acelaşi timp. Interiorul nu era dezagreabil, dimpotrivă, părea primitor şi bine organizat, dar pentru mine, fata de la oraş, nu era chiar locul în care visam să-mi petrec concediul. Obosită, n-am obiectat. Bărbosul ne-a oferit tăcut câte o strachină cu lapte în care erau cocoloaşe de mămăligă şi ne-a spus că putem să dormim deasupra, unde avea un soi de cameră „de oaspeţi”. Acolo era un pat şi un dulap. Nimic mai mult. Podeaua scârţâia şi patul era neobişnuit de rece. Judecând după focul de jos ai fi zis că sus trebuia să fie cea mai mare căldură.

Peste noapte am auzit tot felul de zgomote, dar le-am pus pe seama imaginaţiei mele bogate şi a incapacităţii de a adormi. Se auzeau paşi târşâiţi, lovituri de parcă ar fi fost aruncate diverse obiecte pe jos şi nişte sunete şuierate ca atunci când tai ceva cu lama unui cuţit mare.

Cred că a fost cea mai friguroasă noapte din viaţa mea, pentru că patul a continuat să fie rece în ciuda celor două corpuri care au stat în el, iar zgomotele n-au făcut decât să-mi îngheţe şi mai mult sângele în vene. Dan, în schimb, a dormit buştean. Motiv pentru care a doua zi era vesel şi spărgea lemne cu bărbosul lângă cabană.

Ciudat lucru, ziua era însorită şi caldă, iar bărbosul devenise mai amabil, deşi n-a vorbit prea mult. Ne-a propus să mai rămânem cu el, dacă vrem, ne-a invitat la o masă de vânat şi ne-a arătat un loc în apropierea cabanei unde putem să facem plajă, lângă un firicel de râu. Piesajul era minunat, sălbatic. Şi noi ne-am întrebat cum om fi ajuns acolo.

În a doua noapte, când a fost să ne urcăm la culcare, l-am întrebat pe bărbos de unde se aud zgomotele. Mi-a spus că mai vin fantome din când în când, iar Dan a râs cu poftă. Eu am zâmbit, dar nu mi s-a părut bună gluma. Bărbosul nu râdea, ne-a ţintuit doar cu ochii lui negri.

Noaptea a fost cam la fel, cu diferenţa că de oboseală am adormit şi eu.

A treia zi l-am ajutat pe bărbos să gătească nişte peşte prins în râu, şi în timp ce el frigea peştii în focul făcut de Dan în faţa cabanei, în interior cineva spărgea străchinile. Era ca şi când intrase un elefant într-un magazin de proţelanuri. S-au auzit sunete de tablă, de farfurii sparte şi bufnituri. Bărbosul, imperturbabil, a dat aceeaşi explicaţie, că fantomelor nu prea le plac musafirii şi că vor să plecăm. De data asta, fiind toţi trei afară, lui Dan nu i-a mai venit să râdă. Cineva era în cabană şi făcea prăpăd. Când am intrat, după ce s-au potolit zgomotele, ne-am găsit şi lucrurile noastre scoase din rucsac şi aruncate prin casă. Seara a treia n-am dormit nici eu, nici Dan. Abia aşteptam să se facă ziuă. Sunetele din casă ne-au îngheţat mai mult decât patul.

Dimineaţa ne-am luat la revedere de la bărbos şi am plecat acasă.

Nu ştim nici acum dacă experienţa asta a fost reală sau ni s-a părut, dar un lucru e cert. De când am revenit în Bucureşti, parcă nu suntem singuri. În unele nopţi auzim şi în casa noastră acelaşi gen de zgomote ca la cabană. Într-una din zile am găsit rafturile de la bucătărie golite şi tot felul de alimente aruncate pe jos, la un loc cu cioburi de farfurii sparte. Patul nostru e acum, în plină vară, rece şi neprimitor, de parcă în el ar dormi moartea.

Sunt din ce în ce mai convinsă că orice a fost în cabana aia ciudată din munţi, am luat cu noi. Ca un microb. O fantomă care e decisă să ne facă viaţa un chin. Nu ştiu cum să scap de ea. Aveţi sugestii?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.