Paranormal: "Am premoniţii despre oameni necunoscuţi"
Mi se întâmplă din când în când, nu foarte des, dar suficient cât să remarc aceste episoade, să am un soi de premoniţii despre oameni total necunoscuţi.
Mi se întâmplă din când în când, nu foarte des, dar suficient cât să remarc aceste episoade, să am un soi de premoniţii despre oameni total necunoscuţi. Partea fascinantă este că în termen de câteva zile maxim o săptămână de la respectivul episod ajung să cunosc persoana respectivă întâmplător, iar premoniţia chiar să se adeverească.De exemplu am avut ultima dată o astfel de exeprienţă, în timp ce eram pe masa de masaj, la un salon de frumuseţe. Mă relaxasem sub mâinile maseuzei şi pe muzica diafană din boxe, eram la limita dintre veghe şi somn, şi mi-a apărut în faţa ochilor o femeie durdulie care năvălise pe uşa salonului şi se certa cu una dintre maseuze. O vedeam clar pe femeie dar auzeam ca printr-un strat de vată, înăbuşite, cuvintele ei. Îi reproşa maseuzei că a avut o aventură cu bărbatul ei şi o ameninţa că are putere şi ca o va distruge sau ceva de genul ăsta.
M-am speriat, brusc am sărit de pe masa de masaj şi am întrebat-o pe maseuză dacă au o clientă cu semnalmentele alea. Tipa a zis că nu, nu ştie să fie vreuna care să corespundă descrierii, dar era foarte mirată de reacţia mea.
În fine, m-am calmat, dar nu puteam să mă mai relaxez la masaj, aşa că am reprogramat şedinţa pe săptămâna următoare. Dar parcă nu-mi venea să plec de acolo, curioas să văd dacă apare cucoana durdulie şi indignată că i s-a furat bărbatul. Nu a apărut atunci.
Când am revenit la masaj în săptămâna următoare, n-am reuşit să mă relaxez prea mult că a năvălit pe uşă tipa durdulie. Scena s-a petrecut exact aşa cum o văzusem cu o săptămână înainte. Era congestionată la faţă, gesticula, dar de data asta am auzit vorbele ei foare tare şi chiar strident. O făcea pe masueză în toate felurile, o jignea şi încerca să se apropie de ea ca s-o ia la bătaie.
Fata, săraca, era şocată ca mai mult decât mine, pentru că dacă eu mă aşteptam, ea habar nu avea cine e cucoana. Nu-i era clientă şi aveam să aflăm ulterior că nici soţul incriminat nu era clientul ei, ci al celeilalte maseuze, de pe tura de schimb.
De altfel premoniţia m-a ajutat să aplanez conflictul pentru că i-am aruncat cucoanei, aşa, într-o pauză între invectivele ei, îndoiala că maseuza de faţă este cea vinovată. Am întrebat-o dacă ştie cum o cheamă pe cea care i-a furat bărbatul. Descumpănită, femeia s-a oprit un pic din urlete şi s-a gândit. Când a spus "Dorina" a răsuflat toată lumea uşurată din salon. Dorina era cealaltă maseuză, care nu era de faţă.
Durdulia a început să plângă de frustrare, a ameninţat că va trimite controalele la salon, că aclo se face prostituţie, că e salon erotic, că maseuzele fură bărbaţii din familiile lor... în fine, aberaţii. Apoi a plecat trântind uşa. Maseuza mi-a mulţumit şi m-a întrebat de unde ştiam?
I-am spus că am avut un sentiment de deja vu şi nu m-am complicat cu alte explicaţii. Dar am rămas cu o senzaţie plăcută că am reuşit să intervin cumva într-o situaţie conflictuală, datorită darului meu de a prevedea lucrurile.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro