Al doilea test îţi dezvăluie ce calităţi şi defecte are iubitul tău într-o relaţie.

Pasul 1: Scrie pe o foaie de hârtie numele după care îl strigă mai toată lumea pe iubitul tău.

Poate fi şi o prescurtare (dacă în loc de Daniel, toată lumea îi spune Dănuţ) sau o poreclă. Iubitul tău se confundă cu acest nume utilizat de cei apropiaţi, deci îl defineşte în relaţiile personale şi intime.

Atribuie câte o cifră fiecărei litere ce compune acest nume, consultând tabelul de pe prima pagină.

Pasul 2: Adună toate cifrele. Dacă ai obţinut un număr format din mai multe cifre, adună toate cifrele şi repetă operaţia până când obţii o singură cifră.


Iată ce fel de iubit e în funcţie de cifra obţinută:

1. În viaţa de cuplu are un entuziasm care garantează voia bună. Îşi exprimă afecţiunea fără reţineri şi este loial partenerei. Are tendinţa să te domine uneori şi să-şi impună prea tare punctul de vedere.

2. Are o alură foarte romantică. Ştie cum să te vrăjească cu vorbe dulci. Este diplomat,aşa că nu te va pune niciodată în încurcătură. Are gesturi gentile, care te fac să te simţi în siguranţă cu el. Dacă eşti o fire geloasă, ai grijă, căci flirtează din instinct.


3. Este capabil de sentimentele foarte puternice. Numele l-a înzestrat cu o inteligenţă emoţională, care îi permite să lege uşor relaţii serioase. Este un tip vesel, generos şi pasional, cu care vei putea fi tu însăţi!

4. Acest bărbat preferă să transforme prieteniile în relaţii de iubire. Îţi va oferi multă stabilitate şi va căuta să creeze o conexiune cât mai profundă cu tine. Va ţine cont de părerile şi gusturile tale. În încercarea de a te face fericită, s-ar putea să uite să se mai şi relaxeze.


5. Fii pe fază, căci ai dat peste un frângător de inimi. Numele lui dezvăluie că e un tip care cucereşte foarte uşor femeile şi care trăieşte fiecare idilă cu intensitate. Sigur îţi va oferi trăiri magice, cu spiritul său aventurier. Problema e că e schimbător şi nu poţi conta pe el.

6. Acest bărbat ţine cont de sentimentele iubitei sale. O respectă cu adevărat şi îi este foarte devotat! Dacă se implică într-o relaţie, are gânduri serioase cu partenera lui. Vrea să-şi întemeieze de tânăr o familie. Preferă serile luniştite cu iubita, în locul agăţatului în club.


7. Numele spune despre el că este un bărbat raţional, care îşi păzeşte inima din calea dezamăgirilor. Se implică cu greu într-o relaţie. Dacă a făcut-o deja cu tine, înseamnă că i-ai intrat la inimă şi te consideră o femeie deosebită. Te va iubi veşnic, căci este o fire statornică, dar nu ţi-o va arăta de fiecare dată. Uneori te va critica, dar o face doar pentru că vrea să te ajute în orice aspect al vieţii tale.

8. Sinceritatea are un nume... e vorba de numele lui. Acest bărbat îţi spune direct care-i sunt intenţiile. Vei şti clar ce simte pentru tine, deci nu va trebuie să-ţi pui mari întrebări despre relaţia voastră. E cazul să nu iei personal aprecierile sale negative. Faptul că e atât de sincer cu tine înseamnă că şi-a deschis cu totul inima faţă de tine.

9. Este genul de bărbat care crede că dragostea e tărâm sacru, aşa că va accepta cu greu să facă compromisuri. Iubeşte intens şi pasional, pentru toată viaţa. În momentele bune te vei simţi ca o regină peste inima lui, pentru că îţi oferă tot ce ai nevoie şi te copleşeşte cu gesturi de afecţiune, dar tot cu el vei trăi şi neplăceri, pentru că are tendinţa să te controleze.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro