De ce atragi tot timpul în viața ta oameni nepotriviți?
Psihologie · Sentimente si relatii / 30.11.2016

De-a lungul vieții, vei da peste mulți oameni nepotriviți. Oamenii vin și pleacă din viața ta, iar acele persoane care rămân lângă tine din copilărie până la bătrânețe sunt rar întâlnite. Chiar și acei prieteni care sunt în viața ta pentru o perioadă foarte lungă de timp nu sunt întotdeauna 100% compatibili cu tine.

Însă factori precum familia, obișnuința și conjuncturile v-au adus împreună. Prietenii vechi sunt cele mai importante conexiuni pe care le vei face și cele mai valoroase din viața ta. Dar vei avea parte și de relații profunde și importante de scurtă durată. Fie că întâlnești persoanele acestea prin intermediul muncii, în timpul călătoriilor sau în viața amoroasă, realizezi că este imposibil ca acestea să rămână în viața ta pentru totdeauna.
 

De ce simți că atragi oameni nepotriviți?

Te-ai gândit vreodată că oamenii nepotriviți care sunt la un moment dat în viața ta sunt, de fapt, persoanele de care ai nevoie în acel moment? Natura umană ne oferă premisele perfecte pentru a crede că există o persoană care ne completează, un suflet pereche. Este vorba despre acea persoană pe care o cunoști la un moment dat și care va rămâne alături de tine până la sfârșitul vieții. Pentru unii dintre noi, acea persoană este o realitate, fie că este vorba de o alegere și de compromisuri zilnice sau de de un angajament căruia te dăruiești cu totul. Cu toate acestea, promisiunea iubirii veșnice nu este descoperită de oricine. Realitatea este că, prin intermediul relațiilor romantice de-a lungul anilor, mai ales în anii tinereții, reușim să înțelegem cine suntem cu adevărat și cine vrem să devenim. Aceste relații ne ajută să facem compromisuri și să cooperăm întru satisfacerea nevoilor proprii și ale celorlalți. Poate că ai impresia că atragi oameni nepotriviți în viața ta, dar aceștia sunt cei de care ai nevoie în momentul acela. Iar cine iubește și lasă nu este neapărat cineva care a renunțat la a-și mai împlini visul.
 

Cum ajungi la concluzia că trebuie să faci doar ceea ce este bine pentru tine?

Cunoașterea propriilor interese se învață pe măsură ce evoluăm. Atunci când suntem tineri, facem ceea ce ni se spune. Determinarea de sine se dezvoltă în timp. Punem întrebări, privim lucrurile din perspectiva noastră și învățăm să facem alegerile potrivite. Cu ajutorul experienței, ne ghidăm și dezvoltăm abilitatea de a lua decizii raționale. Cu cât ești mai sinceră cu tine și cu cât îți respecți mai mult propriile visuri, cu atât mai greu devine să tolerezi oamenii nepotriviți din viața ta.
 
Atragerea oamenilor potriviți devine inevitabilă. Acest lucru nu presupune egoism din partea ta, ci te transformă într-o persoană care știe să-și prioritizeze propria fericire.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro