Să ţii de mână pe cineva, cel mai simplu şi puternic mod de a alunga stresul

Psihologie / 02.12.2015

Gestul apare natural, instinctiv, când vrem să alinăm sau să îmbărbătăm pe cineva, întrucât contactul fizic induce calmul şi reduce anxietatea.

Simplul gest de a ține de mână un apropiat într-o situație de stres duce la reducerea considerabilă a anxietății amândurora. Gestul apare natural, instinctiv, când vrem să alinăm sau să îmbărbătăm pe cineva, scrie site-ul passionsante.be, citat de Agerpres.

Cercetătorii canadieni de la Queen's University din Kingston (Ontario) au studiat efectul acestuia în cadrul relației mamă-fiică, atunci când tinerele se confruntau cu o situație stresantă - urmau să ia cuvântul în public.


Fluctuațiile gradului de stres au fost dezvăluite prin măsurarea activității electrice a pielii și prin producerea transpirației. Au fost propuse două situații: una în care mama ținea mâna fiicei și cealalată în care nu făcea acest gest. Cele două au completat înaintea experimentului un chestionar pentru evaluarea calității relației dintre ele.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro