Râsul, frate cu plânsul
Psihologie · Legatura minte-trup / 02.06.2017

Ne place să râdem. Dar… știm că nu e mereu ceva pozitiv la mijloc despre momentele în care bufnim în râs? Ne uităm la comedii, citim bancuri și facem haz de necaz tot timpul. De foarte multe ori, râsul este cu adevărat molipsitor. Dacă cineva lângă tine râde sunt șanse destul de mari fie să te apuce și pe tine o porție sănătoasă de râs, fie să zâmbești măcar.

Dar râsul nu este un fenomen strict pozitiv. Nu poate fi privit unilateral. Sunt cazuri în care nu e neapărat un lucru bun când cineva râde. Și asta depinde destul de mult de context. Imaginează-ți că persoana care râde e singură pe stradă sau, și mai rău, participă la o înmormântare. Cel puțin ciudat, nu?
 

Conform studiilor științifice, râsul poate fi împărțit în mai multe tipuri, de la cel autentic și spontan până la cel fals, cel stimulat, cel indus sau chiar putem vorbi despre unul patologic.

 
Râsul și aprecierea umorului sunt niște componente vitale ale adaptării sociale, emoționale. În mod deloc surprinzător, râsul nu este exclusiv specific umane. Există mai multe specii de primate pentru care râsul este la fel de important ca pentru noi. Evoluționist, are sens. Râsul le ajută să întârească legăturile sociale, să atenueze conflicte și să amelioreze stresul și anxietatea.
 
Pe de altă parte, râsul are puterea de a anula alte emoții mai puternice. Nu putem fi nervoși în timp ce râdem. Asta se întâmplă pentru că mușchii noștri faciali și arhitectura vocală au fost evoluat astfel încât sunt deturnate de emoțiile mai vesele. Și toate acestea sunt controlate de către circuite neuronale specializate și de către neurotransmițători. Un complot biologic, aș zice eu.
 
Din păcate, nu știm foarte multe despre cum emoțiile pozitive se transformă în râs. Totuși, râsul a fost studiat ca sindrom al mai multor boli care afectează creierul. Alzheimer, Parkinson sau scleroză multiplă sunt câteva dintre bolile care afectează creierul și care pot determina incapacitatea bolnavului de a trece prin stări foarte diferite într-un timp foarte scurt. De la plâns la râs și invers. Acest sindrom poate apărea și după un atac cerebral.
 
În plus, mai sunt și alte situații medicale neobișnuite unde răsul nu este un aspect pozitiv. De exemplu, un simt neobișnuit al umorului sau izbucnirea bruscă într-un râs puternic poate fi un indicator timpuriu al demenței.
Gelotofobia este frica intensă de ridicol. În contrast, plăcerea ca ceilalți să râdă de tine se numește gelotofilie. 
 
Și totuși, chiar dacă răsul nu mai pare de dorit în orice situație, e foarte bine de știut că în condiții normale acesta ajută sistemul imunitar și cardiovascular și chiar eliberează hormoni și întărește sistemul endocrin. 
 
Tocmai din acest motiv există chiar terapia prin râs cunoscută mondial pentru efectele pozitive asupra participanților, efecte asemănătoare și comparabile antidepresivelor. Deci, fetelor, în loc de abdomene, ne apucăm de o porție de râs?
 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro