Când m-am visat prima dată în Franţa m-am trezit cu o bună dispoziţie cum nu mai trăisem niciodată. Era un vis color, cu arome şi senzaţii minunate, dintr-o viaţă pe care nu o duceam în realitate. M-am trezit şi am fost cuprinsă de o părere de rău, ca întotdeauna când eşti smuls brutal dintr-o situaţie în care te simţeai bine.

Când m-am visat prima dată în Franţa m-am trezit cu o bună dispoziţie cum nu mai trăisem niciodată. Era un vis color, cu arome şi senzaţii minunate, dintr-o viaţă pe care nu o duceam în realitate. M-am trezit şi am fost cuprinsă de o părere de rău, ca întotdeauna când eşti smuls brutal dintr-o situaţie în care te simţeai bine. Mi-am zis că a fost un vis frumos şi gata, mi-am văzut de existenţa mea anostă. Totuşi, visele color, dintr-o ţară şi o lume pe care nu o cunoscusem până atunci s-au succedat, la perioade relativ scurte de timp, şi m-au făcut să-mi dau seama că în acea lume vreau să trăiesc. Aşa am ajuns să emigrez.

Cred că suntem predestinaţi să facem ceva anume sau să trăim într-un anume stil, iar dacă nu reuşim singuri, cineva ne arată calea. În România eram profesoară de geografie, într-o localitate mică de munte. Aveam aproape 30 de ani şi nu mi se întâmplase nimic bun în viaţă până atunci. Cum spune replica dintr-un film celebru - nu fusesem sărutată niciodată. Ştiţi cum se întâmplă în localităţile de provincie: toată lumea cunoaşte pe toată lumea şi ca să ajungi să te şi măriţi înseamnă că trebuie să faci multe compromisuri cu tine însuţi sau chiar să fii norocoasă. Eu n-am fost norocoasă, dar nici compormisurile nu mi-au plăcut. Cel puţin cele din plan sentimental.

Aşa că la momentul în care am început să am acele vise viaţa mea s-a cam dat peste cap. Era ciudat, de ce să visez eu, dintr-o dată, că trăiesc în mici orăşele din Franţa, alte ori chiar la Paris, că sunt înconjurată de lucruri plăcute, de soare, de oameni fericiţi, veseli? Visam că intru în magazine unde sunt întâmpinată cu zâmbete şi solicitudine, spre deosebire de Maricica de la băcănia de lângă şcoala unde predam, care era veşnic acrită de soartă. Veţi spune că alea nu erau vise. Adică nu aveau nimic fantastic. Era ca şi când noaptea intram într-o altă existenţă, obişnuită, dar mult mai colorată şi fericită decât a mea. Şi în timp am înţeles că acea existenţă nu va fi niciodată în România.

O imagine anume se repeta obsesiv în visele mele, iar acea imagine îmi dădea o senzaţie extraordinară de bine, de mulţumire şi de împlinire; eram într-o cameră în care lumina soarelui venea de sus, dintr-un luminator, pe care dacă priveai vedeai un cer albastru incredibil. În numai câteva luni am devenit obsedată să ajung în acea cameră din vis. Nu ştiam unde e şi cum pot ajunge acolo, dar ceva foarte puternic din mine mă silea să caut soluţii.

Am început să mă interesez cum aş putea să plec să muncesc în Franţa. Nu erau oferte, dar am găsit până la urmă altă cale. Am plecat într-o excursie la Paris şi am refuzat să mă mai întorc acasă. Înainte să plec din ţară am vândut apartamentul moştenit de la părinţi şi am păstrat doar nişte pământ pe care îl aveam în satul bunicilor, pentru orice eventualitate.

 
Când am ajuns în Paris am ştiut că am ajuns în visele mele. Era prima dată când ieşeam din ţară, iar Parisul nu mi-a înşelat aşteptările. Mi-am luat o cameră la un hotel mic, aproape de Arcul de triumf, unde am stat o săptămână. În timpul ăsta îmi căutam de lucru. Orice. Aş fi făcut orice. Vorbeam franceza bine, dar nu se punea problema că aş putea să predau în Franţa. Deci eram dispusă să fac orice muncă doar să pot trăi aici.

Când credeam că n-am nicio şansă, tocmai am aflat că hotelul în care locuiam căuta o menajeră. Am schimbat camera de oaspete cu debaraua în care se ţin mopurile şi celelalte ustensile de curăţenie şi am devenit menajeră. Poate veţi judeca aspru decizia mea, dar eu sunt fericită. Faptul că din mica mansardă în care locuiesc pot vedea, prin luminator cerul senin al Parisului este pentru mine un vis împlinit. Visul pe care l-am avut în ultimii ani înainte de a pleca din România.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi. Dacă ai trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi crezi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.