Dezamăgirile în dragoste sunt la fel de periculoase precum atacurile de cord
Dezamăgirile în dragoste pot provoca probleme la fel de mari precum atacurile de cord. Cel puțin 3.000 de adulți din Marea Britanie suferă din cauza dezamăgirilor în dragoste în fiecare an.
Iar cercetătorii de la Universitatea Aberdeen au dezvăluit că această problemă slăbește mușchiul inimii. Până în prezent, doctorii presupuneau că daunele sunt temporare și că se vindecă în timp.Care este corelația dintre dezamăgirile în dragoste și atacurile de cord?
În cel mai longeviv studiu efectat până acum, au fost urmăriți 37 de pacienți care sufereau din cauza unei dezamăgiri în dragoste, timp de 2 ani. Acestora li s-au făcut ecografii și RMN-uri ale inimii și s-a descoperit că leziunile au fost prezente mult timp după ce evenimentul a avut loc. Mulți dintre pacienți oboseau foarte ușor și nu puteau face mișcare, chiar dacă medicii credeau că aceștia și-au revenit. Cercetătorii au declarat că pacienților ar trebui să li se ofere aceleași medicamente ca persoanelor afectate de un atac de cord.
Doctorul Dana Dawson, cercetătorul principal al studiului de la Universitatea Aberdeen, a declarat că fenomenul are o frecvență mult mai mare decât s-a crezut inițial. Au fost descoperite efectele negative permanente asupra inimii celor care suferă de dezamăgiri în dragoste. Acești pacienți nu sunt în măsură să facă exerciții fizice și obosesc mai ușor. Cercetările au arătat că pacienții trebuie tratați la fel ca urgențele ce provin din alte probleme cardiace și că aceștia pot avea nevoie de tratament pentru aceste efecte pe termen lung.
Femeile sunt mai frecvent afectate de această condiție decât bărbații și este posibil să existe mai multe cazuri decât sugerează studiul.
Profesorul Jeremy Pearson, director medical asociat la British Heart Foundation, a declarat că dezamăgirile în dragoste, cunoscute și sub numele de takotsubo, reprezintă o boală devastatoare, care poate afecta brusc oamenii sănătoși. Se credea că efectele acestei boli care amenință sănătatea sunt temporare, dar acum este clar că acestea pot continua să afecteze oamenii pentru tot restul vieții lor.
Nu există un tratament pe termen lung pentru persoanele care suferă de takotsubo, pentru că se credea că pacienții se recuperează complet. Această nouă cercetare arată că există efecte pe termen lung asupra sănătății inimii și că tratamentul ar trebui să fie similar cu cel pentru riscul insuficienței cardiace. Condiția apare atunci când stresul extrem afectează inima, schimbând în cele din urmă una dintre camerele principale ale inimii - ventriculul stâng. Condiția a fost identificată pentru prima dată în Japonia, în anii '90.