Ce spun trăsăturile feței despre personalitatea ta, potrivit studiilor
Psihologie · Legatura minte-trup / 30.01.2020

Există dovezi științifice care demonstrează că există o conexiune între trăsăturile feței și cele ale personalității.

De exemplu, dacă ai nasul mic sau bărbia alungită nu înseamnă doar că le-ai moștenit genetic, ci și că ești predispusă la anumite comportamente și reacții. Iată câteva dintre descoperirile oamenilor de știință:

Cu cât ai fața mai lată, cu atât ai mai mult testosteron



Cu cât pomeții tăi sunt mai lați și maxilarul mai proeminent, cu atât sunt șanse mai mari de a fi o persoană asertivă sau chiar agresivă, potrivit studiilor. Bineînțeles, nu înseamnă neapărat că ești o persoană violentă. Cercetările au arătat că oamenii cu o astfel de trăsătură facială sunt mai predispuși să răspundă într-o situație conflictuală decât să o ignore.

O figură subțire înseamnă că ești mai puțin predispusă la infecții



Cercetătorii au descoperit că persoanele care au mai puțină grăsime subcutanată la nivelul feței se îmbolnăvesc mai rar, nu suferă de afecțiuni severe și sunt mai puțin stresate. Mai mult, cei care au fața subțire au o rată mai scăzută de anxietate și depresie. Ar putea avea o legătură cu starea fizică în general, pentru că oamenii activi au mai puțină grăsime la nivel facial și sunt de obicei mai fericiți.

Dacă ai nasul lung ești o persoană ambițioasă



Cercetătorul Abraham Tamis a studiat pe o perioadă lungă de timp legătura dintre trăsăturile faciale și personalitate. Acesta a observat că persoanele cu nasul lung pot fi foarte ambițioase, au instincte bune și au tendința de a fi lideri.

Bărbații cu trăsături de copil sunt mai puțin dominanți în tinerețe



Fața rotundă, ochii mari și buzele cărnoase sunt trăsături specifice copiilor. Bărbații care au aceste trăsături sunt mai puțin dominanți în tinerețe, dar învață să devină mai asertiv pe măsură ce se maturizează.

Persoanele cu sprâncenele ridicate sunt mai agreabile 



În cadrul unui studiu în care au fost analizate trăsăturile feței, cercetătorii au descoperit că persoanele considerate plăcute și agreabile aveau linia sprâncenelor mai înaltă și frunți mai înguste.

Cu cât ai nasul mai mic, cu atât ești mai sensibilă



După ce au studiat 1793 de imgini cu chipuri și au analizat trăsăturile de personalitate ale subiecților, cercetătorii au observat că oamenii cu nasuri mici au tendința de a-și arăta cu ușurință latura sensibilă. De asemenea, aceste persoane sunt mai amabile cu ceilalți.

Extrovertiții au bărbia proeminentă



Unele studii au arătat că oamenii comunicativi și sociabili au în comun anumite trăsături faciale. Cu cât ești mai extrovertită, cum atât sunt mai pronunțate nasul și buzele. De asemenea, persoanele extrovertite au bărbia mai pronunțată și mușchii mandibulei mai puternici.
 
Foto: Hepta 
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro