Privesti intr-o zi liniuta testului de sarcina. A doua nu va aparea, desi ai depasit timpul de asteptare de la instructiuni. Atunci se naste in mintea ta o intrebare pe care nu o poti ocoli: "Sa il pastrez?"

Iti dai seama apoi ca viata ta profesionala nu a atins apogeul, ca lucrurile in relatia ta nu sunt pe roze si ca exista inca multe alte motive care te impiedica sa zambesti si sa fii ridicata in brate ca in filmele americane. Cu cine sa vorbesti? Cui sa-i spui problemele tale? Nu ai incotro si te gandesti ca poate nu e chiar atat de grav daca ai face o intrerupere de sarcina. Eva.ro a vorbit cu psihologul Jeni Chiriac despre cele mai frecvente probleme pe care le au femeile care au trecut prin aceasta experienta.

Cat dureaza perioada de recuperare, in urma unui avort?

 
Perioada de recuperare dupa un avort este rezultatul unei ecuatii personale care nu poate fi generalizata. Poate fi incadrata, aproximativ, intr-un interval de genul: de la cateva zile, saptamani la sase luni, ani si poate chiar o viata uneori, mai ales in cazul in care alege sa "ignore" experienta respectiva, pretinzand ca nici macar nu s-a intamplat. Perioada depinde atat de raportarea la experienta traita, cat si la intamplarile imediate pe care le va suporta acea femeie. Daca are parte de un suport real in familie, recuperarea este mult mai rapida.

Ce trebuie sa faca o femeie dupa o intrerupere de sarcina?

Sa accepte ca "a fost in stare" sa faca acest gest. Daca ar fi sa-mi amintesc de unul dintre crezurile interioare ale unei foste paciente care alimenta sentimentul de vinovatie, aceasta ajunsese sa se urasca din acest motiv. Sa crezi despre tine ca esti o criminala, ca ai luat o viata nevinovata ajunge sa fie o stare sufleteasca si sunt niste acuze greu de suportat de una singura. Mai ales cand tu esti cea care te acuzi! Usor de spus, greu de facut. Insa ne este util sa stim ca este posibil! Ca lucrurile au o rezolvare si este important sa ne acordam timp de vindecare! Tocmai aceasta disonanta intre afectiv si rational poate mentine viu sentimentul de vina. "Cand sufletul iti este greu, te apasa cand iei o astfel de decizie si te urmareste o viata acesta senzatie de greutate sufleteasca", dupa cum spunea o pacienta.

Durerea, sentimentul de vinovatie vor fi prezente mai mereu, indiferent de cat de "pregatita" crezi ca esti sau cat de justificata a fost decizia. Durata lor in timp este cea care difera insa. Este de preferat ca femeia care tocmai a avut un avort, sa "inteleaga" actul in sine, sa si-l explice subiectiv, afectiv, nu numai rational. Aceasta este forma prin care poate fata sentimentului de vina, pana in momentul in care va aparea sentimentul impacarii cu sine. Totusi post-avort este prea tarziu pentru a mai face ceva pentru acel fetus, si oarecum tarziu si fata de ex-potentiala mama. Ar fi ideal ca femeile sa aiba in vedere consilierea unui psiholog inainte de a lua aceasta decizie. Eu, atat ca femeie, cat si ca psihoterapeut, mi-as dori ca femeile sa nu fie nevoite sa treaca printr-o astfel de experienta in viata lor decat daca se impune din ratiuni medicale.

Efectul cel mai grav este la nivel fizic sau psihic?

Cele mai grave efecte sunt la nivel psihologic. Fie sunt catalogate ca depresii nervoase, fie ca reactii de tip schizoid, fie ca psihoze – ele se regasesc in psihiatrie, sub numele de sindrom post-avort. Ceea ce este de nedorit in astfel de cazuri, ca si consecinte la nivel psihologic pot aparea: tentativa de suicid (din sentimentul ca nu se mai poate tolera, privi in ochi, suporta sa traiasca); refuzul propriei placeri sexuale (absenta unui libidou, se raceste fata de sine si fata de partener); sentimentul de goliciune, de vid interior (care pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp, de viata iti poate umbri orice zambet), autopedepsirea si autopersecutia sau pedepsirea partenerului, uneori a lumii intregi.

Se spune ca la 2 luni copilul nu este atat de dezvoltat incat sa poata fi considerat o fiinta. De ce se simt totusi culpabile femeile?

Iata ce afirmau medicii la una dintre sesiunile lor de comunicari: "Nascuti la 6 luni, la 5 luni, la 4 luni au putut fi salvati intr-un incubator, tratati si ajutati sa creasca pana la 9 luni, in Anglia, anul trecut au reusit sa salveze un copil care s-a nascut la 3 luni. Asta ce inseamna? La 3 luni acest copil a fost perfect format. In incubator pana la 9 luni, acest copil doar a crescut. E adevarat ca i se dezvolta in continuare organele, simturile, ca i se adauga zilnic milioane de neuroni, dar la 3 luni el era deja un copil. Acum are in jur de 1 an si este perfect sanatos. Atunci cand efectuam avortul, distrugem un copil intreg si perfect format".

Prin urmare, ipoteza conform careia fetusul nu simte nimic pana in 2 luni se dovedeste a fi una nefondata. In ceea ce priveste mustrarile de constiinta resimtite de mame, sunt femei care au o sensibilitate deosebita, o capacitate de auto-perceptie kinestezica cultivata sau innascuta si legatura mama-fetus poate fi perceputa inca din primele doua saptamani de sarcina. Sa ne gandim la femeile care, fara vreun control ginecologic, "stiu" ca sunt insarcinate deja. Chiar si in cazul femeilor care nu au avut sarcini anterioare s-a observat acest fenomen. Este acea stare speciala, de nedescris prin cuvinte, resimtita de unele femei insarcinata.

Mustrarile de constiinta sunt justificate. Si asta pentu ca unele femei simteau, inconstient, dorinta de a trai a acelui fetus. Exista sentimentul ca "distrugi" ceva, fara sa ai nici un drept, decat justificari contextuale (intotdeauna am exclus cazurile de avort "terapeutic", dupa cum sunt ele catalogate, cand se intervine din ratiuni medicale, aici nu ma pot pronunta). Noi uitam adesea de comunicarea de dincolo de cuvinte. Am cunoscut cazuri in care "mamele", inainte de interventia obstreticianului, simteau nevoia de a se justifica in fata fatului nenascut. Unii ar putea interpreta acest lucru ca pe o incercare de a se justifica inca o data fata de ea insasi. Este adevarat ca s-ar putea dovedi cu greu vreuna din aceste doua afirmatii din punct de vedere stiintific.

Care sunt recomandarile dvs.?

In urma unei psihoterapii, femeia are sansa unui nou inceput, a impacarii cu sine, cu experienta traita. Prin psihoterapie, o femeie cu o astfel de experienta isi ofera siesi sansa unei refaceri, a unei reveniri complete. Va fi aceeasi si totusi altfel decat era inainte. Experienta unui avort nu se "uita" niciodata, ea te schimba, te marcheaza. Important este sa treci mai departe, poti invata cum sa faci fata unei astfel de amintiri, unui astfel de sentiment de vina.

Ceea ce noi putem face, ca psihologi, alaturi de cadrele medicale, este sa venim in ajutor acolo unde este nevoie. Realitatea ne-a aratat ca situatii disperate duc la solutii disperate. Este un drum departe de a fi usor de parcurs, unul dureros care sta sub egida iertarii.