6 simptome ciudate provocate de stres
Stresul ne afectează pe toți, în măsuri și moduri diferite. Dar la nivelul corpului, stresul poate apărea în forme pe care de cele mai multe ori nu le recunoști.
Iată câteva dintre simptomele stresului pe care nu le știai:
Simptome ciudate provocate de stres: Nu îți poți ține ochii deschiși
Ți s-a întâmplat să te simți compleșit de unele situații dificile încât tot ceea ce vrei este să te bagi în pat și să dormi? Este posibil să fii extenuat, dar este posibil să te confrunți cu epuizare provocată de stres, care se manifestă prin nevoia corpului de a neutraliza stresul prin odihnă. Potrivit Asociației Americane de Psihologie, 50% dintre oamenii care se consdieră stresați enumeră printre simptome oboseala, mai mult decât schimbări de apetit, tensiune musculară sau dureri de cap. Oboseala extremă se poate manifesta în trei forme:
- epuizarea provocată de stres, pe care o poți resimți ca pe o oboseală emoțională, așa cum te-ai simți după ce te-ai certat intens cu o persoană apropiată.
- epuizarea fizică, pe care o resimți după o activitate fizică susținută, de exemplu după ce alergi mulți kilometri
- epuizare cognitivă, așa cum se întâmplă după o ședință maraton la locul de muncă sau după un examen.
Somnul te ajută să-ți refaci energia după multe dintre aceste situații, fiind benefic pentru sănătate. Dar devine motiv de îngrijorare atunci când se transformă în refugiu în fața stresului. De asemenea, prea mult somn este un simptom al depresiei și nu ar trebui ignorat.
Ești foarte emotiv
Atunci când te confrunți cu numeroase tipuri de emoții în același timp, precum furie, frustrare, singurătate, teamă, întregul tău organism este pus la încercare. Probabil că simți că ceva te apasă pe piept, gândurile îți zboară cu repeziciune și nu te poți concentra asupra ceea ce se întâmplă în acel moment. Poți fi afectat de grijirile pentru viitor sau ești blocat de durerea experiențelor neplăcute din trecut. Aceasta este considerată o avalanșă de emoții. În fiecare zi ne confruntăm cu diverse emoții, dar atunci când apar emoții care par imposibil de controlat, stresul poate fi responsabil. Reacțiile exagerate la situații aparent minore sunt declanșate de acumularea stresului.
Te blochezi
În unele situații stresante, teama ne poate bloca. Este un răspuns normal al organismului în fața pericolului, care se poate manifesta printr-o senzație de rigiditate a corpului, respirație scurtă și sacadată sau incapacitatea de a reacționa. În cazul unei amenințări serioase, așa cum este un atac fizic sau în timpul unui dezastru natural, corpul poate intra într-o stare de disociere, în încercarea de a bloca realitatea situației care pune viața în pericol. Dar blocajul cauzat de stres nu apare într-o situație care pune viața în pericol, ci în situații obișnuite de zi cu zi.
Simptome ciudate provocate de stres: Ai senzație de leșin
Dacă un episod de stres este însoțit de senzația de amețeală, vedere încețoșată și slăbiciune, atunci te confrunți cu starea de leșin, un răspuns al organismului în fața stresului puternic. Apare adesea în cazul persoanelor care suferă de stres post-traumatic. Chiar dacă situația care a provocat stresul major a dispărut, factorii declanșatori pot provoca aceleași senzații, ducând la o stare de leșin. Psihoterapia este necesară pentru a trata această reacție a organismului față de stres.
Te doare tot corpul
Te-ai trezit vreodată cu durere în tot corpul, ca și cum ai fi alergat zeci de kilometri, deși nici măcar n-ai făcut sport? Bineînțeles, durerea poate apărea din diverse motive, de la o poziție incorectă a spatelui, prea puțină activitate fizică sau diverse afecțiuni. Dar durerea fizică poate fi o manifestare a stresului. "Durerile de cap, de spate, crampele musculare sau simptomele gastrointestinale sunt cel mai des întâlnite și pot apărea mai multe în același timp", declară pentru rd.com psihologul David Clarke. Dacă te confrunți cu dureri și crampe care nu par să aibă o cauză medicală, stresul poate fi de vină.
Simptome ciudate provocate de stres: Devii lingușitor
Potrivit psihologului Curtis Reisinger, un alt tip de răspuns mai puțin cunoscut față de stres este atutidinea lingușitoare. Aceasta este dorința de a coopera sau de a face pe plac persoanei sau grupului care prezintă o amenințare pentru cel în cauză. Este un răspuns înrădăcinat în evoluția noastră. De exemplu, în timpul unui jaf, oamenii îndeplinesc cererile celui care le pune viața în pericol. La nivel emoțional, atitudinea lingușitoare este similară, chiar dacă amenințarea este mult mai mică. În mod general, a linguși înseamnă a câștiga bunăvoința cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate. De exemplu, în cadrul unei relații abuzive, unul dintre parteneri își poate ascunde adevăratele emoții
în timpul unei certe pentru a evita conflictul. Acesta poate fi un exemplu de răspuns la stres prin atitudine lingușitoare. O variantă "diluată" și foarte răspândită a acestei atitudini este obiceiul de a le face oamenilor pe plac în defavoarea propriei persoane, doar pentru a evita conflictul sau situațiile stresante.