De ce nu ar trebui să te simți prost când îți iei o zi liberă
Psihologie / 11.05.2017

O zi liberă în care ai grijă de sănătatea ta mintală este definită ca o zi în care te concentrezi pe evitarea situațiilor tensionate și pe gestionarea stresului. Dar dacă te simți prost atunci când îți iei o zi liberă, iată de ce nu ar trebui să mai faci acest lucru!

Motivul pentru care nu ar trebui să te simți prost dacă îți iei o zi liberă


Această acțiune este menită să îți ofere o pauză meritată pentru a-ți reorienta energia, întineri sufletul și pune o pauză lucrurilor apăsătoare din viața ta. Lăsând gluma la o parte, o zi liberă poate decurge absolut oricum vrei tu. Ceea ce nu ar trebui să faci în ziua ta liberă este să-i răspunzi la e-mailuri șefului tău sau să-i spui că ești bolnavă și că nu îl poți ajuta cu lucrurile de care are nevoie. Nu ar trebui să te simți vinovată pentru nimic, având în vedere că ți-ai luat o zi liberă.


Cum să îți iei o zi liberă cu succes?


Este ușor să-ți iei o zi liberă atunci când ai febră, dar este mai greu în momentul în care simptomele tale nu sunt la fel de vizibile ca cele ale gripei, de exemplu. Scopul unei zile libere este relaxarea astfel încât să nu fie nevoie să îți iei de urgență o zi de relaxare. În acest fel, vei putea să îți programezi o zi liberă din timp și să îți rezolvi sarcinile la birou, astfel încât ziua ta să fie exact cum îți dorești: liberă și lipsită de obligații.


Bineînțeles că vor exista zile în care te vei simți complet obosită și vei realiza că nu poți face față unei zile la birou. Acesta este momentul în care trebuie să îți iei o zi liberă și să te concentrezi asupra ameliorării stresului. Există multe semne care îți indică faptul că ai nevoie de o zi liberă. Se poate să fii epuizată fizic, să nu fi dormit destul în ultima perioadă sau să fii copleșită mental.

Nicio persoană nu îți spune ce să faci în ziua ta liberă, însă poți lua în considerare o baie relaxantă, o ieșire cu un prieten sau un maraton de seriale. Poți încerca și o sesiune de yoga sau un masaj, pentru o relaxare completă. Sau poate vrei să faci curat în casă sau să-ți scoți câinele la o plimbare prelungită în parc. Alegerea este a ta.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro