Cum recunoști un bărbat care a suferit emoțional
Psihologie / 27.12.2017

Unii bărbați refuză să rămână delimitați de stereotipul masculin pe care îl cere societatea. Unii bărbați suferă emoțional și nu știu cum să facă față acestei dureri. Iar acest lucru are loc din cauza faptului că aceștia nu au învățat niciodată cum să facă față emoțiilor. Iată câteva moduri prin care poți recunoaște un bărbat care a suferit emoțional!

Modalități prin care îți poți da seama că un bărbat a suferit emoțional


1. Refuză să vorbească despre problemele sale


S-ar putea să fi fost învățat că bărbații adevărați sunt duri și că trebuie să se descurce mereu pe cont propriu, așa că își ține secrete problemele. Aceștia se tem că împărtășirea problemelor cu alte persoane i-ar putea face să pară persoane slabe.

2. Încearcă să pară perfect


Dacă bănuiești că ceva nu merge cum trebuie și îl întrebi ce probleme are, acesta va nega că îl apasă ceva. Nu acceptă niciun defect sau vreo greșeală când vine vorba de el, deoarece probabil că a învățat de la o vârstă fragedă că nu este acceptabil să ai o astfel de percepție.


3. Pare distant de multe ori


Ar putea părea că nu îți arată deloc afecțiune, dar, în realitate, aceasta este doar o măsură de precauție pe care o ia pentru a se proteja. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să fii răbdătoare cu el și să îi spui că apropierea pe care ți-o dorești nu este atât de periculoasă precum ar putea crede.

4. Nu își exprimă emoțiile cu ușurință


Din cauza faptului că a auzit toată viața că emoțiile nu sunt pentru bărbații adevărați, acest tip de bărbat nu știe să-și exprime sentimentele. Dar, dacă acorzi suficientă atenție, ai putea observa lucrurile mici pe care le face pentru tine. Acesta este modul său de a-și exprima afecțiunea în timp ce se protejează în continuare.


Dacă ai un astfel de bărbat în viața ta, vei avea nevoie de multă răbdare și de capacitatea de a-l face să se simtă în siguranță, pentru a-ți arăta adevăratul sine.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro