Nu toată lumea este indiferentă: cel mai frumos lucru pe care l-a făcut un străin pentru mine, de la oameni obișnuiți
Psihologie · Antistres / 05.05.2019

Acțiunile care ne emoționează se întâmplă din ce în ce mai rar, iar un gest frumos se transformă într-un moment special când vine de la o persoană pe care nu o cunoști și care nu are de ce să fie amabilă cu tine. Descoperă exemplele care îți vor înveseli ziua.

Atunci când cineva se poartă frumos cu tine îți poți regăsi zâmbetul și ai din nou încredere în propriile forțe. Exemplele date de oameni obișnuiți îți vor arăta că nu te vei întâlni mereu doar cu o atitudine indiferentă.

 
Iată cel mai frumos gest pentru fiecare dintre cei intervievați:

 
1. „Locuiam în Chicago, eram deprimată și aveam 22 de ani. Am vrut să iau un suc, dar cardul meu a fost refuzat și am început să plâng. Deodată un bătrân din spatele meu mi-a spus că ia el sucul pentru mine, apoi am mers împreună în parc și am vorbit despre tot ce mă supăra. De atunci mi-am revenit și am început să am mai multă speranță”.
 
2. „M-am dus singur în excursie pe munte, am căzut și mi-am spart capul. Am început să mă agit și să strig după ajutor când au apărut doi turiști care m-au bandajat și au stat cu mine până când au sosit medicii. Nu le-am reținut numele, dar le voi fi mereu recunoscător”.
 
3. „Când aveam 30 de ani cumnatul meu a decedat și nu aveam bani pentru înmormântare. Directorul firmei la care apelasem a plătit totul, iar eu i-am înapoiat suma după câțiva ani. M-a scutit de multă suferință”.
 
4. „Eram foarte supărată pentru că mă despărțisem de iubitul meu exact în noaptea de dinaintea zborului. Un alt pasager a trebuit să stea lângă mine cât timp plângeam, dar nu m-a criticat. Când am aterizat m-a îmbrățișat și mi-a spus că, indiferent prin ce trec acum, îmi voi găsi liniștea interioară și nu voi mai suferi. De atunci am devenit mult mai calmă și privesc totul cu optimism sau ca pe o lecție”.
 
5. „Când eram chelner am servit un cuplu și am avut o conversație interesantă. Mi-au lăsat un bacșiș foarte mare și un bilețel în care mi-au spus că zâmbetul meu i-a ajutat să se împace după ce fuseseră despărțiți 3 ani. M-am simțit extraordinar”.
 
6. „Îmi voi aminti mereu de bătrâna care a apărut ca prin minune cu două cești de ceai cald și a stat cu mine pe terasă timp de două ore într-o dimineață rece de februarie. Înăuntru era medicul legist cu mama mea și nu aveam puterea să intru”.
 
7. „Pe vremea când lucram la un restaurant îmi amintesc că eu și colegii mei ne-am luat pauza de prânz și eram cu toții epuizați pentru că erau foarte mulți clienți în jur. Deodată un cuplu s-a apropiat de masa noastră.  Ne-au dau o bancnotă de 100 de dolari și ne-au spus că au și ei un restaurant, că înțeleg cât de obositor poate fi și că ne fac cinste cu masa de prânz”.
 
8. „Am pierdut un plic plin cu bani și portofelul meu și le-am primit înapoi pe amândouă. Plicul era al șefei mele, care a țipat atât de mult la mine încât am mers plângând să iau obiectele de la cei care le găsiseră. Când au văzut cât de supărată eram m-au îmbrățișat până când m-am oprit din plâns”.
 
9. „Când aveam 9 ani am luat autobuzul pentru a merge la o lecție de balet. Un bărbat în vârstă s-a așezat lângă mine și a început să șoptească . M-am speriat, dar nu știam ce să fac. Atunci a apărut o bătrână care a început să vorbească cu mine ca și cum ne cunoșteam demult. A continuat până la stația la care am coborât și a venit cu mine până când am intrat la oră. Sunt sigură că m-a salvat”.
 
10. „Când vizitam New York-ul un bărbat s-a oprit din conversația pe care o avea și mi-a spus că îi place foarte mult haina mea. Aveam doar 16 ani și o făcusem chiar eu. M-am hotărât atunci că voi avea o carieră în modă”.
 
11. „Când am luat trenul prima dată biletul mi-a zburat din mână doar cu un minut înainte să plece trenul. Un bărbat care fuma în apropiere a sărit pe șine și mi l-a dat înapoi”.
 
12. „Eram în metrou și mă întorceam după ce primisem decizia de divorț de la tribunal. În timp ce plângeam o bătrână m-a luat de mână și m-a ținut până când am coborât. Nu a spus nimic, dar gestul ei m-a liniștit”.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro