Cum să te adaptezi dacă fiica ta este pasionată de călătorii
Psihologie · Antistres / De Amalia Skelton, 01.09.2019

„Ai grijă!”. Probabil că îi repeți des acest sfat, indiferent dacă merge la petreceri, la cumpărături sau în călătorii pe cont propriu. Precis nu vrei decât ca fiica ta să fie mereu în siguranță și fericită, dar nu lăsa grijile constante să o priveze de ceea ce îi place.

Majoritatea părinților care au fiice pasionate de călătorii împărtășesc teama că se poate întâmpla ceva neprevăzut în cadrul excursiilor sau expedițiilor prelungite. Din momentul în care observi că fiica ta nu-și dorește decât să împacheteze câteva lucruri de bază și să plece la drum cu rucsacul nu te lăsa cuprins de teamă, ci încearcă să găsești soluții pentru a te adapta și a avea certitudinea că se simte bine și nu este în pericol.

 
Provocarea constantă: țări și tradiții diferite

Dacă te preocupă foarte mult ideea că fiica ta se află într-o altă țară, unde regulile și obiceiurile sunt foarte diferite, să știi că tocmai aceste discrepanțe pot contribui la îmbogățirea caracterului ei. Lecțiile de viață nu pot fi predate acasă sau la școală, iar capacitatea de a se descurca pe un teritoriu nou și de a relaționa cu oameni pe care nu îi cunoaște îi vor da fiicei tale sentimentul că poate realiza orice își dorește.
În acest mod nu va accepta cu ușurință limitele impuse în diferite activități și nici nu va considera normal să nu-și realizeze potențialul. Va învăța că își poate schimba viața și că poate aspira spre lucruri variate, care o fac fericită. 
Educația primită nu va rivaliza cu destinațiile vizitate, ci experiența practică va completa studiile prin focalizarea pe un traseu pozitiv, care conduce la realizarea propriilor obiective. Cu cât merge mai des în călătorii, cu atât fiica ta va realiza că viața nu se limitează la programul de la serviciu, încasarea salariului și gestionarea banilor de-a lungul întregii luni. Nu se va limita la trecerea fiecărei zile, ci va utiliza timpul pe care îl are la dispoziție pentru a-și pune în valoare abilitățile și pasiunile.

 
Ai încredere în fiica ta

Este normal să te preocupe siguranța ei, dar dacă ați discutat în detaliu cum trebuie să procedeze în fiecare situație și care sunt modalitățile de prevenire a riscurilor te poți baza pe prudența și independența ei. Ai încredere că poate avea grijă de ea și nu intra în panică dacă îți spune că vrea să plece curând într-o călătorie. 

 
Timpul petrecut în călătorii nu este pierdut

Este posibil să ți se pară că ar fi mai util ca fiica ta să se concentreze pe carieră în loc să se piardă într-o multitudine de destinații diferite, dar trebuie să-ți modifici perspectiva. Este mai bine să facă acest lucru la 24 de ani decât după 40 de ani și nu este benefic să privească înapoi regretând lucrurile pe care nu le-a încercat.
Nu te stresa gândindu-te că își compromite cariera pentru că trece de la un job part time la altul pentru a putea să călătorească în aceste intervale pentru că nu ai cum să trăiești viața în locul ei. În plus, călătoriile ne schimbă complet și ai putea constata că efectul lor este unul de vindecare și calm asupra ei.

 
Diferența de generații

Da, deși pare un clișeu, acest considerent se aplică inclusiv când vine vorba despre călătorii. În prezent există foarte multe posibilități, iar facultatea, absolvirea și o carieră solidă nu mai reprezintă obiectivele unice ale fiecărui tânăr. Călătoriile sunt mult mai fascinante și ne ajută să descoperim diferite aspecte ale propriei personalități mult mai rapid decât cărțile pentru că ne dau posibilitatea de a crea capitole noi și de a ne spune povestea în felul nostru.

 
Dificultățile și dorul de casă

Când suntem plecați cu siguranță ne va lipsi confortul de acasă și rutina din fiecare zi. Chiar dacă fiica ta pleacă spre noi destinații argumentând că s-a plictisit de același ritm zilnic, nu te îndoi că va avea parte și de seri în care îi va fi dor de casă și în care își va dori să fie din nou aproape de persoanele la care ține. Vor fi și momente în care nu va dormi numai la hoteluri de lux, când va avea prea puțini bani sau când nu va vrea decât să fie lângă tine din nou.
Nu-ți va spune aceste lucruri, ci îți va povesti numai despre experiențele minunate prin care trece. Nu vrea să te îngrijoreze și vrea să învețe să se descurce pe cont propriu, dar fii sigur că știe că indiferent ce se va întâmpla are o casă primitoare și te va regăsi la întoarcere, chiar dacă va rămâne numai un timp scurt.

 
Nu te simți vinovat pentru că îți faci griji

Odată ce îi înțelegi dorința de a vedea lucruri diferite este posibil să te simți ciudat pentru că îți faci griji tot timpul. Este în regulă să pui mereu întrebări legate de siguranța fiicei tale și să știi că nu te va considera obositor. Afecțiunea părinților și sprijinul lor, chiar dacă se simt de la distanță, îi vor da forța de a depăși obstacolele și de a se întoarce mulțumită, gata de noi provocări.
Las-o să descopere alte orizonturi, să învețe să aibă încredere în propria intuiție, să facă uneori greșeli și să învețe ce înseamnă succesul în mod practic.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro