Persoanele care suferă de cleptomanie simt o tensiune care este eliberată prin comiterea furtului. În plus, cleptomania apare adesea în timpul adolescenței și este mai frecventă la femei decât la bărbați. Un studiu al pacienților unei clinici a constatat că mai mult de 68% dintre cei cu cleptomanie au fost arestați pentru furt. Doar 20% dintre acești pacienți au fost condamnați și închiși pentru faptele lor. 

- eșecul de a rezista impulsului de a fura;

- furtul obiectelor care nu au valoare sau de care nu are nevoie persoana în cauză;

- sentimente de ușurare sau plăcere în timpul furtului.

Conform criteriilor de diagnostic stabilite, cleptomania se caracterizează printr-o incapacitate repetată de a rezista nevoii de a fura. Persoanele cu această afecțiune se confruntă cu o acumulare de tensiune înaintea furtului și o eliberare ulterioară a anxietății și tensiunii atunci când este comis furtul. Rezultatul furtului aduce cu sine sentimente de mulțumire, ușurare și chiar plăcere.

În timp ce furtul poate ușura tensiunea pe care o întâmpină un cleptoman, acesta poate rămâne cu sentimente de vinovăție și remușcări după ce a comis fapta. Sentimentele de rușine și remușcările sunt destul de comune după un episod de furt. Este important să reții că această afecțiune nu implică furtul pentru un câștig personal. Oamenii cu această afecțiune nu fură lucruri pe baza unui stimulent financiar sau pentru că vând obiectele pe care le iau. Aceste furturi nu sunt legate nici de faptul că persoana cleptomană nu și-ar putea permite obiectele furate. În multe cazuri, obiectele în sine pot avea o valoare mică sau nicio valoare monetară. Uneori, o persoană care suferă de cleptomanie va ține obiectele furate într-un loc în care nu pot fi văzute sau folosite vreodată. Alte persoane ar putea scăpa de obiectele furate, dându-le prietenilor și familiei sau chiar returnându-le în locul de unde le-au luat.

Episoadele acestea de furt nu implică de obicei nicio planificare elaborată și se produc adesea în mod spontan. Persoanele cu această afecțiune se pot afla într-un loc public, cum ar fi un mall sau un supermarket, atunci când apare nevoia de a fura. Intensitatea acestei nevoi poate varia. Persoanele cu această afecțiune pot evita comiterea furtului atunci când există o probabilitate mare să fie prinse, cum ar fi atunci când personalul din magazin și securitatea se află în apropiere.

Două dintre cele mai frecvente tratamente pentru cleptomanie includ medicamentele și psihoterapia. Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei și antidepresivele și-au demonstrat utilitatea în tratarea simptomelor de cleptomanie și pot fi folosiți împreună în terapia cognitiv-comportamentală. Terapia cognitiv-comportamentală vizează atât gândurile, cât și comportamentele care contribuie la furt. S-a dovedit că are o anumită eficacitate în gestionarea simptomelor de cleptomanie. Psihoteria este adesea primul tratament pentru tulburările care au legătură cu controlul impulsurilor, cu scopul de a ajuta pacientul să învețe să-și recunoască nevoile, să descopere de ce acționează asupra acestor impulsuri și să găsească modalități mai potrivite pentru a ușura nevoile și tensiunea. 

Cauzele exacte ale cleptomaniei nu sunt cunoscute exact în prezent, deși se crede că influențele genetice și de mediu pot juca un rol important. Explicațiile psihanalitice pentru cleptomanie au conceptualizat-o într-o varietate de moduri. Unii sugerează că oamenii vor să obțină diferite obiecte pentru a compensa simbolic un tip de pierdere timpurie sau o neglijență. 

Explicațiile cognitiv-comportamentale sugerează că tulburarea apare atunci când un individ este încurajat pentru a fura ceva. După ce primul furt trece fără consecințe negative, devine mai probabil ca acest comportament să fie repetat în viitor.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!