Cum trebuie să răspundem când alţi soferi sunt agresivi cu noi în trafic?
Chiar dacă nu suntem agresivi în trafic, putem deveni victimele altor participanţi, care taxează într-un mod agresiv greşelilele noastre sau pur şi simplu îşi manifestă superioritatea prin agresivitate. Specialistul ne recomandă să le răspundem acestor şoferi printr-un comportament defensiv, fără să le întărim pozitiv comportamentul lor agresiv. “De multe ori suntem taxaţi fără vină în trafic şi pur şi simplu suntem agresaţi verbal de şoferi. În acele momente, este bine să nu ripostăm şi să adoptăm un comportament defensiv. Putem învăţa să ne stăpânim la volan dacă participăm la cursuri de conducere defensivă, care se organizează în şcolilele de conducere defensivă, de către instructor speciali antrenaţi”, declară prof. univ. dr. Mihaela Rus.
Campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic
Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ” a derulat în ultimii ani campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic, coordonate de prof. univ. dr. Mihaela Rus și psihologul principal Ionel Simionca – vicepreşedintele Asociaţiei, în vederea reducerii acestor comportamente disfuncţionale, care tind să contamineze comportamental din ce în ce mai mulţi şoferi. Printre acestea, amintim campaniile naţionale “(Micro)Somnul la volan – un pericol real!” şi “Alcoolul la volan este un accident”. Totodată, Asociaţia organizează cursuri de formare, adresate psihologilor, menite să formeze din ce în ce mai mulţi experţi în psihologia transportului, care să promoveze educaţia rutieră şi atitudinile responsabile în trafic. Mai multe informaţii găsiţi pe