De ce nu poate creierul să mențină același ritm ca un ceas? Cu alte cuvinte, de ce trece timpul atât de repede cât de simți bine și de ce pare că se dilată atunci când te plictisești?

Modul în care percepe creierul timpul depinde de așteptările sale. Creierul poate proiecta probabilitatea că ceva urmează să se întâmple, având în vedere că nu s-a întâmplat deja. Fiecare gând are diferite orizonturi. Într-o carte, de exemplu, orizonturile se află la sfârșitul fiecărei silabe, la sfârșitul fiecărui cuvânt, la sfârșitul propoziției următoare și așa mai departe. Timpul este influențat de modul în care anticipăm aceste orizonturi.

Când ești cu adevărat concentrat la ceva, creierul anticipează imaginea de ansamblu și vede orizonturile îndepărtate și apropiate, ceea ce face ca timpul să treacă atât de repede. Dar când te plictisești, anticipezi orizonturi mai apropiate, cum ar fi sfârșitul unei propoziții în loc de sfârșitul provestirii. Aceste orizonturi nu sunt legate între ele ca un tot unitar, iar timpul pare a se dilata.

Nu există nicio secțiune la nivelul creierului care să fie responsabilă pentru modul în care percepem timpul. Mai degrabă, toate zonele care dau naștere la gândire și conștiință sunt probabil implicate în această sarcină.

Există aproape sigur o multitudine de mecanisme de sincronizare în creier. Aceste mecanisme de sincronizare subiective nu au nimic de-a face cu ritmul circadian. Un mecanism implică viteza la care celulele creierului se activează reciproc și formează o rețea atunci când faci o activitate. Cu cât se formează mai rapid acele căi neuronale, cu atât mai rapid percepem timpul. 

Un alt mecanism implică substanțele chimice din creier. Oamenii de știință au descoperit că un set de neuroni care produc dopamina, o substanță chimică importantă implicată în centrul recompenselor, afectează modul în care creierul percepe timpul. Când te simți bine, aceste celule sunt mai active, eliberează o cantitate mai mare de dopamină, iar creierul crede că a trecut mai puțin timp. Când nu te simți bine, aceste celule nu eliberează la fel de multă dopamină, iar timpul pare să încetinească.

Nu este clar de ce creierul uman nu poate estima cu exactitate timpul. Dar ar putea fi vorba despre un avantaj evolutiv. Viața reprezintă o serie de decizii. Acest simț intern al timpului ar putea să ne ajute să decidem să rămânem undeva atunci când sunt prezente recompense.

Dar atunci când îți aduci aminte de ceva, durata percepută a unui eveniment implică modul în care creierul a păstrat acea amintire. Rețelele de neuroni care codifică o nouă amintire sunt mai dense. Când te gândești la ceva care a avut loc în trecut, acele rețele mai dense te fac să crezi că amintirea a durat mai mult.

De exemplu, dacă ar trebui să îți amintești o călătorie cu trenul lungă, dar mereu călătorești altfel, s-ar putea să îți aduci aminte că a durat mai puțin decât a durat în realitate, deoarece creierul tău nu i-a acordat atât de multă atenție acelei amintiri.

În plus, timpul pare să treacă mai repede pe măsură ce înaintăm în vârstă. În copilărie, totul pare că merge încet, iar creierul creează acele rețele dense pentru a-ți putea aminti acele evenimente și experiențe. Când ești adult, probabil că ai parte de mult mai multe experiențe, așa că nu mai este la fel de impresionat creierul de acestea. Ca urmare, aceste evenimente nu sunt transpuse în amintiri la fel de intense precum cele din copilărie.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!