Dalai Lama a identificat 10 vampiri energetici. Află cum îi poți ține la distanță!
Energia este cea care ne ajută să ne dezvoltăm și să devenim cea mai bună variantă a noastră, pentru noi și pentru cei dragi. Dalai Lama a numit și grupat 10 principali vinovați, așa-numiții hoți de energie de care este bine să ne ferim, dacă ne dorim ca energia noastră interioară să fie în echilibru și să crească.
În lumea modernă, noțiunea de energie este de multe ori asociată cu o muncă continuă, susținută. Din punct de vedere științific, energia este definită drept capacitatea unei persoane de a rezolvă o sarcină sau de a lucra. În termeni spirituali, cuvântul „energie” poate căpăta, însă, alte sensuri, cum ar fi impulsul de a trăi frumos sau motivația care ne ajută să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus.
Dalai Lama a vorbit despre obiceiurile și activitățile zilnice care ne seacă de energie și ne micșorează potențialul până în punctul în care ajungem să fim mereu obosiți, lipsiți de energie, de putere. Acești hoți de energie numiți uneori și „vampiri energetici” ajung să facă parte din viață noastră și să se lupte cu resursele noastre, având o dorință puternică de a ne învinge. De aceea, este important să știm cum să îi abordăm, să îi înlăturăm din viață noastră, dar mai ales cum putem evită întâlnirea cu ei.
Dalai Lama a identificat 10 hoți de energie și a arătat sub ce formă îți poți păstra energia pozitivă. De asemenea, vei regăsi sfaturi importante despre cum poți să ai o relație cât mai sănătoasă cu ține, dar și cu cei din jurul tău. Iată cum poți să rămâi liberă, fericită, plină de energie și voie bună.
1. Ține-ți promisiunile!
Nu face promisiuni pe care nu le poți păstra. Uneori, este posibil să ai tendința de a promite un lucru numai din teamă de a nu refuză sau de a spune nu. Însă trebuie să-ți amintești că o promisiune nerespectata nu poate aduce nimic bun. Din contra, îți va afecta reputația, iar cei din jurul tău nu vor mai avea încredere în ține. Așa că, atunci când faci o promisiune, asigură-te că o poți respectă!
2. Ține-te departe de oamenii toxici!
Uneori, căutăm mii de motive pentru a menține relații cu persoane care nu fac altceva decât să aducă energie negativă în viață noastră: prieteni, iubiți, rude, colegi. Cu alte cuvinte, facem un compromis. Cu noi! Este de preferat să ai în jurul tău oameni pozitivi, persoane sincere, deschise, care te susțin și care te fac să zâmbești. Caută să eviți persoanele toxice.
Citește continuarea aici.