Cum să îți întărești voința în 10 pași simpli
Psihologie · Autocunoastere / 28.05.2017

Deși suntem tentați să credem că tăria de caracter este rezervată celor cu multă experiență de viață, calitățile care o creează pot fi exersate la fel cum ne antrenăm pentru dezvoltarea unui mușchi.

Voința este un motor care îți poate accelera sau încetini ritmul vieții, al reușitelor, al evoluției. În schimb, a o avea nu vine de la sine. Voința nu face parte din setul de caracteristici cu care ne naștem. Poate fi insuflată de către părinți pe parcursul educației, poate fi copiată de la colegi, dar poate fi chiar și explorată de noi însene. Iar cu puțin antrenament, voința poate să se activeze în noi și să ne arate cum poate fi viața atunci când ne decidem să fim propria noastră stăpână.
 

Concentrează-te asupra unui singur țel 

Dacă vrei să fii eficientă, să apară repede rezultate, să câștigi satisfacție și să nu îți dispersezi energia într-o mie de direcții, alege-ți prioritatea numărul 1 din viața ta, la ora actuală, și concentrează-te pe ea. Dacă îți dai toată energia către un unic scop, vei vedea cât de bine vei face tot ce este necesar pentru a-l atinge. Apoi te poți apuca lejer de următorul, și vor fi gata mult mai repede decât dacă le faci în paralel.

Fii specifică despre ținta ta

Când îți propui să faci ceva, antrenează-ți voința în direcții foarte clare. Nu îți spune: “voi trăi mai sănătos“. Spune-ți concret că vei renunța la zahăr și la alcool, de pildă, iar atunci te vei confrunta cu o nouă realitate necesară.

Fă schimbări în perioade de acalmie

Creierul nostru și sistemul hormonal nu sunt fanii schimbărilor în perioade de stres. Stresul ne afectează direct și indirect ca orice alt factor perturbator. Cel mai indicat pentru a-ți putea contoriza eforturile și voința este să modifici condiții din viața ta atunci când nu se întâmplă nimic stresant care să te bruieze. 

Nu lua decizii importante pe stomacul gol

Se pare că nivelul glicemiei interacționează direct cu capacitatea noastră de a evalua situații și de a răspunde la diverși stimuli. Ține-te de obiceiul de a lua mese mici și dese, pentru a-ți stresa corpul cât de puțin posibil. Așa vei fi într-o stare mai bună pentru a lua măsuri.

Folosește liste sau o agendă

Satisfacția care apare în urma întocmirii unei liste de pe care începi să tai cele deja rezolvate se propagă de minune asupra stării tale de bine. Voința ta va crește odată ce îți confirmi că ai făcut ceva ce îți propusesei.

Ia-ți angajamente față de tine însăți

Dacă vrei să faci ceva nou în viața ta, nu seta doar intenția, cu ideea că e suficient timp să te gândești altă dată la asta. Analizează realist ce șanse ai și cum trebuie să începi și promite-ți că acționezi așa cum ți-ai propus. 

Supraveghează progresul

Oprește-te din când în când și bucură-te că ai ajuns până în punctul în care te afli. Călătoria e mai importantă decât destinația, iar voința ta se va dubla după ce vei observa cât din drum ai parcurs deja.

Creează-ți mici rutine

Obiceiurile ne salvează mai mult decât putem conștientiza. Rulând un set de reguli sau mici proceduri ne salvează timp și ne crește eficiența. 

Apucă-te mai întâi de greu

Nu lăsa pe final chestiile cele mai obositoare, pentru că atunci nici cea mai mare voință nu mai poate compensa nivelul de oboseală. 

Limitează-ți deciziile

Pentru a-ți spori eficiența, nu îți permite să visezi la obiective nerealiste sau la posibilități care sunt doar o fantezie. Doza de realism necesară pentru a-ți transforma voința în principalul aliat trebuie să fie mare!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro