Cum să îţi controlezi emoţiile în 7 paşi
Psihologie · Autocunoastere / 01.06.2017

Spre deosebire de teoriile pe care le știm până acum despre emoții, care susțin că acestea sunt declanșate de mediul înconjurător, psihologul Lisa Barrett propune că nicio emoție nu apare fără voia noastră.

Practic, se pare că ne construim emoțiile pe baza senzațiilor pe care le avem, folosind ceea ce ni se pare previzibil pe baza experiențelor din trecut și grație colecției noastre de concepte. Fiecare dintre noi este astfel ca un arhitect al propriilor experiențe, deci nu trebuie să fim sclavele emoțiilor, ci stăpânele acestora.

Chiar dacă vorbim de emoții, acestea trebuie să pornească de la un corp sănătos

Știm că te-ai plictisit să auzi despre dieta ideală, odihnă și mișcare, însă cel mai simplu mod de a ne administra reacțiile emoționale este prin intermediul corpului. O simplă plimbare scade amploarea gândurilor obsesive și reduce activitatea neuronală într-o zonă a creierului, care are ca efect îmbunătățirea stării generale. Dacă ne mișcăm, putem schimba previzibilul și ca atare experiența pe care o avem într-un anumit moment.


Cultivează-ți inteligența emoțională

Psihologul Lisa Barrett înțelege prin acest termen abilitatea creierului de a construi cea mai utilă instanță a celui mai util concept de emoție într-o situație dată. Mai pe înțelesul nostru, asta înseamnă să nu mai înghesuim sub titlul de “grozav“ sau “neplăcut“ o varietate amplă de senzații, ci să distingem cu atenție între furie, dezamăgire, supărare, sau veselie, entuziasm, exuberanță sau optimism. Puterea de a distinge nuanțele emoționale ajută creierul să se adapteze mai bine în mediul înconjurător.


Experimentează

Colecționează momente inedite în viața ta cu orice ocazie. Călătorește, explorează limbi străine și limba maternă, încearcă feluri noi de mâncare, urmărește filme și cărți diverse. Învață-ți creierul să se dezvolte continuu, pentru că te va ajuta să te adaptezi mai bine.

Evaluează corect emoțiile

O parte importantă a unei vieți emoționale sănătoase este distincția între emoții. Capacitatea de a recunoaște și categorisi ceea ce trăim ne ajută să înțelegem ce ni se întâmplă, să observăm de unde vine și să ne antrenăm pentru reacții cât mai potrivite și constructive.


Nu uita așa repede despre experiențele pozitive

Nu-i așa că starea de bine persistă mult mai puțin timp după o realizare sau o bucurie decât supărarea după un necaz? Oferă-ți voluptatea de a te bucura mai mult de o reușită, întreaga ta ființă îți va mulțumi.

Află cum se reflectă emoțiile la nivel fizic

Acest proces se numește somatizare și are loc în permanență. Emoțiile puternice, însă, sunt momentul în care îi dăm atenție: un șoc emoțional care provoacă o cădere a părului, senzația de durere în piept pe care o dă anxietatea, tulburări digestive date de stres sunt doar câteva exemple. Dacă analizezi rezultatul în plan fizic al stărilor tale emoționale, vei putea deconstrui senzațiile fizice și claritatea te va ajuta să instrumentezi mai bine reacțiile la mediul înconjurător.


Lasă-te purtată de lumea din jurul tău

Nu fi zgârcită cu entuziasmul. Bucură-te de fiecare surpriză pe care ți-o scoate în cale natura, orașul în care trăiești și oamenii din jurul tău. Dacă exersezi asta zilnic, îți vei crea un reflex din a observa părți frumoase ale vieții pe care le neglijăm din simplul motiv că nu relaționăm direct și personal cu ele.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro