Iată despre ce este vorba!

Un lucru este sigur: știința a demonstrat că putem mirosi moartea. Nu trebuie să știm neapărat acel miros, dar reacționăm la el. Dacă aveai impresia că mirosul tău este condiționat de ceea ce poți interpreta în mod conștient, ar trebui să te mai gândești. Se pare că putem detecta o varietate mare de mirosuri, multe dintre ele neștiind cum să le interpretăm, dar la care reacționăm în moduri specifice.

De fapt, oamenii pot detecta semnalele chimice, care pot fi identificate ca amenințări, frică și atracție. Aceste mirosuri pot fi atât de subtile încât nici nu le recunoaștem ca mirosuri, dar reacționăm la ele. Același lucru se întâmplă și în cazul morții. În momentul în care corpul începe să se descompună, reiese un miros produs de o substanță chimică numită putrescină. Anumite animale asociază mirosul putrescinei cu două tipuri de pericole: prezența unui prădător în apropiere și un pericol imediat în cazul unui contact fizic. În ambele cazuri, aceste animale reacționează prin evitare sau prin părăsirea locației cu pricina. Oamenii de știință au vrut să vadă dacă oamenii posedă aceeași abilitate de a detecta și de a răspunde la mirosul putrescinei.

A fost realizat un studiu care a dezvăluit că oamenii nu sunt diferiți de animale atunci când sunt expuși la acest miros. Au fost făcute patru experimente, care au inclus putrescina, amoniacul și apa. 

În primul experiment, oamenii de știință au testat vigilența participanților după ce i-au expus pentru puțin timp la mirosul putrescinei. Rezultatele au arătat că participanții au o vigilență crescută, adică au reacționat mai repede decât la amoniac sau apă. 

În al doilea experiment, participanților li s-a dat sarcina de a evalua intensitatea și familiaritatea unui miros. Însă cercetătorii au vrut să vadă cât de repede se îndepărtează participanții de un miros. Participanții care au miros putrescina s-au îndepărtat mai repede de locul cu pricina.

În cadrul altui experiment, participanții au fost nevoiți să spună câteva cuvinte despre mirosurile la care au fost expuși. În cazul putrescinei, oamenii au folosit cuvinte de amenințare și din câmpul lexical al evadării.

În ultimul experiment, participanții au fost expuși la un miros subtil, pe care nu îl puteau detecta. Li s-a dat un text, după care au făcut o evaluare a autorului. Cu toate că nu puteau detecta mirosul putrescinei, participanții au arătat ostilitate și o atitudine defensivă.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!