Ce spun obiceiurile tale zilnice despre personalitatea ta. Vei fi surprinsă!
Fiecare persoană are propriile sale obiceiuri și ritualuri zilnice. Destul de rar le luăm în calcul și de obicei le trecem cu vederea. Dar aceste mici detalii ascund secrete interesante despre personalitatea cuiva.
De exemplu, știai că persoanele care preferă cafeaua amară, fără zahăr sau lapte, sunt mai predispuse să fie psihopate? Iată ce alte lucruri interesante dezvăluie obiceiurile zilnice despre personalitatea cuiva, potrivit studiilor citate de brightside.me:
Consumul de alimente organice
Persoanele care consumă mâncare organică, fără pesticide sau hormoni, sunt mai înclinate să-i judece pe ceilalți, potrivit unui studiu. Aceștia sunt mai puțin altruiști și pot fi subiectivi când vine vorba de alte persoane.
Cercetătorul care a coordonat studiul explică acest comportament prin faptul că oameni simt că au procedat corect în prezent și că au astfel dreptul de a încălca etica pe viitor. Poate fi comparat cu obiceiul de a mânca mai mult după ce ai fost la sală, pentru că simți că ai făcut un lucru bun și meriți să fii răsplătit, deși decizia de a mânca o ciocolată după nu este una prea bună.
Obiceiul de a merge la solar
Cei mai mulți oameni sunt conștienți de faptul că bronzarea pielii la lumina UV a aparatelor din saloanele cosmetice este deosebit de nocivă, astfel că popularitatea solarelor a scăzut în ultimii ani. Dar cu toate acestea, unele persoane continuă să se bronzeze artificial. Iar oamenii de știință au ajuns la concluzia că cei care apelează la bronzarea artificială au de obicei și alte dependențe. Aceștia au riscuri de șase ori mai mari de a deveni alcoolici.
Dușurile fierbinți sau reci
Cercetătorii susțin că temperatura apei pe care oamenii o preferă atunci când fac duș are legătură cu starea lor emoțională. De exemplu, o persoană care se simte singură va petrece mai mult timp în apă fierbinte. Iar cei care preferă să facă dușuri reci sunt încăpățânați, egocentrici și nu acceptă opiniile altora.
Folosirea sacoșelor reutilizabile pentru cumpărături
În urmă cu câțiva ani au devenit populare sacoșele textile pentru cumpărături, pe care oamenii le foloseau pentru a nu mai cumpăra pungi din plastic. În acest caz, la fel ca în cazul prsoanelor care mănâncă alimente organice, oamenii au simțit că au "colectat" bile albe pentru că au făcut o faptă bună, și simt nevoia să se răsplătească cumpărând alimente nesănătoase precum ciocolată, suc, chipsuri etc. Autorii studiului au explicat că cei care cumpără sacoșe textile consideră că au luat o decizie bună și că protejează mediul, astfel că au dreptul să cumpere ceva gustos, dar nesănătos.
Sortarea emailurilor
Lista de mailuri a unei persoane poate spune multe despre personalitatea sa. Oamenii care nu ignoră niciodată un mail nou și îl șterg, îl sortează, răspund etc., simt nevoia să dețină întotdeauna controlul. Dacă o persoană șterge rar mesajele pe care le-a citit, este un semn de perfecționism. Vrea să aibă un sentiment de siguranță și să păstreze totul, în cazul în care va avea nevoie vreodată.
Cei care lasă mesaje necitite și nu le șterg sunt mai inteligenți, pentru că înțeleg faptul că nu au niciun beneficiu în urma citirii acelor mesaje și aleg să nu-și iroasească timpul cu ele.
Preferința pentru gustul amar
Știi pe cineva care preferă să bea cafeaua fără lapte și fără zahăr? Oamenii de știință susțin că persoanele cărora le place cafeaua neagră simplă sunt mult mai predispuse să sufere de tulburări psihologice. Potrivit rezultatelor unui studiu, preferința pentru alimentele și băuturile amare este un semn că o persoană ar putea fi psihopată.