6 calități pe care le au numai persoanele autentice
A fi autentic nu este întotdeauna la modă, mai ales pentru că valorile și principiile apreciate și respectate sunt în continuă schimbare, iar originalitatea este înlocuită de replici artificiale sau copii. Descoperă cum se diferențiază persoanele autentice de ceilalți și ce le face unice.
Inventivitatea și creativitatea lasă din ce în ce mai des loc imaginilor artificiale, care reprezintă mai degrabă comoditatea sau zona de confort, dar nu valorile care definesc fiecare persoană. Nu mai este la fel de important ca și în trecut să fii observat dincolo de mulțime sau să îți menții opțiunile indiferent de circumstanțe, ci adoptarea opiniei generale a devenit o soluție mai sigură, preferată tot mai frecvent. În aceste condiții nu va fi prea simplu să găsești persoanele autentice, care nu se tem să rămână consecvente chiar dacă lumea se schimbă continuu.
Ce înseamnă să fii o persoană autentică?
Se referă la păstrarea propriilor principii și a caracterului chiar și în momentele în care cei din jur încearcă să te schimbe sau ești supus presiunii diferiților factori. Persoanele autentice nu se tem să se exprime deschis și să susțină clar lucrurile în care cred pentru că știu că numai ele pot stabili cursul vieții lor. Vor trăi în baza setului personal de valori, indiferent dacă sunt considerate acceptabile sau nu de ceilalți. Emană sinceritate și integritate și sunt ca niște flori pe cale de dispariție într-o lume bazată pe conformitate.
Iată care sunt calitățile pe care le au doar persoanele autentice:
1. Au o viziune realistă asupra vieții
Știu exact în ce etapă a vieții se află, ceea ce le face să realizeze cu precizie care sunt avantajele și punctele lor slabe. Aceste persoane știu că fericirea nu poate fi găsită decât dacă înveți să te adaptezi fiecărei schimbări și să te bucuri de lucrurile mărunte și momentele care te fac să zâmbești. Acceptă provocările zilnice ca pe ocazii utile de a învăța ceva nou și nu se tem de obstacole.
2. Nu le este greu să-și exprime emoțiile
Persoanele autentice nu se feresc să arate lumii că sunt diferite. De fapt, tocmai acest lucru le face atât de speciale. Nu sunt speriate de ideea de a fi pe cont propriu pentru că știu că este mult mai important să-și urmeze propriul drum și să trăiască aplicând valorile care le definesc viața.
3. Se gândesc la ceilalți și le arată compasiune
Aceste persoane au un suflet mare și se simt foarte bine atunci când îi pot ajuta pe ceilalți. Persoanele autentice ne aduc aminte că iubirea și empatia încă există și reprezintă speranța pentru o lume mai bună, dominată de emoții pozitive.
4. Își recunosc defectele și sunt dispuse să învețe din greșeli
Autenticitatea înseamnă și să te accepți așa cum ești și să-i lași pe ceilalți să vadă că ești diferit. Persoanele autentice aplică acest concept și nu au nicio problemă când trebuie să dezvăluie ce defecte au. Știu cine sunt și își pun în valoare abilitățile unice. Integrarea într-un set de valori vagi, care nu le reprezintă, nu este un scop care să le stârnească interesul.
5. Nu-i judecă pe ceilalți
Aceste persoane conștientizează faptul că fiecare individ are propria călătorie de parcurs și scopuri diferite de atins. Nu își vor irosi energia pentru a judeca alegerile celorlalți pentru că știu cât de greu este să-ți urmezi un vis fără să renunți când întâlnești obstacole. Le-a fost greu să ajungă unde sunt acum și vor vrea să-i ajute și pe ceilalți să reușească.
6. Au grijă de ele la nivel fizic și emoțional
Realizează că numai ele sunt responsabile pentru propria fericire și sănătate. Grija și iubirea de sine sunt mereu pe lista lor de priorități pentru că numai dacă acordă atenție și respect propriei persoane vor reuși să-i sprijine și pe cei din jurul lor.