5 pași pentru a deveni mai optimist
Viața este mai ușoară și mai plăcută dacă ești optimist. Nu are niciun sens să-ți faci un obicei din a vedea partea rea a lucrurilor. Îți vei atinge obiectivele și vei trăi mai mult dacă reușești să-ți imprimi un stil de gândire pozitiv.
Potrivit studiilor realizate, persoanele optimiste sunt mai sănătoase și au un un stil de viață echilibrat, care favorizează performanțele, persistența până la atingerea scopurilor trasate, echilibrul emoțional, longevitatea și reactivitatea mai redusă în fața stresului. Din aceste motive se poate afirma că vei fi mai fericit dacă devii optimist. Gândirea pozitivă poate fi măsurată prin felul în care îți explici diferite evenimente din viața ta sau cum definești reușitele.
Ai ajuns deja la jumătatea drumului dacă poți învăța să definești evenimentele pozitive într-unul din următoarele moduri:
1. Au avut loc pentru că tu ai făcut ceva pozitiv
2. Sunt un semn că se vor întâmpla și mai multe lucruri pozitive în continuare
3. Sunt dovada că se vor întâmpla lucruri bune și în viața personală sau de familie.
Ești deja un optimist dacă poți gândi astfel despre întâmplările negative:
1. Nu s-au declanșat din vina ta
2. Sunt evenimente punctuale, izolate, care nu au nicio influență asupra viitorului sau a altor aspecte din viața ta.
Dacă, dimpotrivă, observi că tot timpul te aștepți la ce este mai rău și te subestimezi constant este cazul să iei măsuri pentru a deveni mai optimist.
Respectă următorii pași pentru a reuși:
1. Analizează-ți gândurile fără să-ți negi meritele
Când ți se întâmplă ceva bun oprește-te și analizează felul în care gândești. Îți acorzi laude și îți recunoști calitățile sau preferi să crezi că a fost doar o coincidență? Gândește-te la toate calitățile pe care le ai și cum ai contribuit, direct sau indirect, pentru a crea acel eveniment. De exemplu, dacă ai luat o notă foarte bună la un examen nu te gândi că este numai din cauză că ai citit tot ce trebuia, ci recunoaște că propria inteligență și perseverență au avut un rol important.
2. Gândește-te că fiecare calitate pe care o ai poate favoriza alte lucruri pozitive
Gândește-te la ce alte părți ale vieții tale ar putea fi afectate de acest eveniment pozitiv și fii convins că toate calitățile tale vor favoriza și alte întâmplări plăcute. De exemplu, ce alte reușite poți avea prin perseverență, dedicare și inteligență?
3. Vizualizează posibilitățile oferite de viitor
Imaginează-ți ce posibilități îți poate oferi viitorul. Tu deții cheia propriului succes. Așteaptă-te să ai rezultate bune și la alte examene, iar pe această bază să îți începi cariera la care ai visat.
4. Minimizează aspectele negative folosind o abordare realistă
Dacă se întâmplă ceva negativ analizează combinația de factori care a determinat acest rezultat, în loc să te învinovățești imediat. Poate ai fost foarte ocupat exact în săptămâna de dinaintea unui examen? Nu ai dormit bine? Gândește-te că fiecare insucces nu este un lucru permanent și nu arată că ești o persoană care valorează mai puțin decât ceilalți.
Cu toate acestea, trebuie să te echilibrezi folosind o abordare realistă. Asumă-ți responsabilitatea pentru propriile greșeli și identifică domeniile în care trebuie să te pregătești mai bine. Nu poți învăța decât bazându-te pe un insucces, dar poți face acest lucru fără să lași nereușita să-ți submineze încrederea în tine.
5. Nu uita că mâine este o nouă zi
Vei avea mereu noi șanse în viitor, iar acesta începe chiar de mâine. Gândește-te la alte domenii care ți se potrivesc mai bine sau la lucruri care te motivează, dar nu renunța. Nu depinde decât de tine să fii mulțumit, fericit și gata de noi oportunități. Nu le rata pentru că erai prea ocupat să-ți faci o autocritică severă care nu va avea niciun rezultat util.