4 tipuri de gânduri care te îmbătrânesc și cum să le eviți
Psihologie · Autocunoastere / 05.06.2017

A avansa în vârstă nu este și nu trebuie să fie un lucru negativ. Este o perioadă de tranziție către vremea de a ne bucura cu grație și recunoștință de tot efortul pe care l-am depus.

Însă această perioadă nu trebuie să vină înainte de vreme și nu pentru că o declanșezi tu! Două specialiste în ceea ce putem deja numi știința tinereții și psihologia sănătății au studiat cum putem trăi cât mai mult timp într-un corp și într-o minte etern tinere. 
 
Autoarele explică despre gânduri care declanșează scurtarea telomerilor. Telomerii sunt capetele cromozomilor care monitorizează cât mâncăm și câtă activitate fizică avem, printre altele. Telomerii se scurtează de la sine pe măsură ce îmbătrânim, dar se pare că anumite modele de gândire accelerează acest proces, adică efectiv ne fac să avem mai mulți ani decât în buletin, la propriu. 
 

Iată cele mai grave 5 feluri de a gândi care ne afectează și îmbătrânesc creierul. 

 

Ostilitatea cinică

Acest amestec de furie și neîncredere ne poate îmbătrâni prematur încă de la vârste extrem de tinere. Acest gen de atitudine poate conduce și la boli cardiovasculare și metabolice, nu numai la îmbătrânirea materiei cerebrale. Știi genul acela de atitudine în care crezi că cineva s-a grăbit în mod deliberat în fața ta la o coadă doar ca să aștepți tu mai mult? Da, groaznic. Ieși de acolo imediat dacă simți că îți dă târcoale!
 

Pesimismul

Nu e nevoie de nicio explicație pentru pesimism ca accelerator al bătrâneții. Cât nici pentru optimism ca fântână a tinereții. Știi chiar bătrâneii aceia care te impresionează cu atitudinea lor tinerească, despre care spui că vor fi veșnic verzi? Ei bine, sunt acei oameni care înfruntă viața cu fruntea sus, așa cum este cel mai sănătos! Efectiv, pesimismul este sinonim cu telomeri mai scurți în cercetarea sus-amintită, deci este științific demonstrat!
 

Ruminarea

Atunci când analizezi de zeci de ori aceeași problemă în capul tău, fără a face nimic practic ca să o înlături sau ca să o diminuezi, nu faci decât să îți aglomerezi psihicul și să îți obosești creierul. Nu e bine să stai să te gândești atât, nu este productiv. Și se pare că și această activitate îți scurtează telomerii. 
 

Suprimarea gândurilor nedorite

Știai că dacă negi anxietatea și grijile, ele doar devin mai mari și mai apăsătoare? Înainte să te apuci să ruminezi neproductiv despre ele, mai bine alocă-ți niște timp să le rezolvi și să le elimini!
 
Știai că, pe de altă parte, telomerii se pot lungi? Ei nu sunt asemenea neuronilor, care odată “arși“, sunt pierduți. Deci schimbă modul în care gândești și elimină structurile negative amintite mai sus, și ai șanse să îți prelungești pur și simplu tinerețea!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro