4 lucruri pe care le fac la vârsta adultă persoanele care au avut părinți supraprotectivi
Un copil cu părinți supraprotectivi va fi afectat profund atât în ceea ce privește comportamentul, cât și din punct de vedere al obiceiurilor și al echilibrului emoțional la vârsta adultă. Descoperă ce simptome indică o copilărie marcată de acțiunile exagerate ale părinților supraprotectivi, de la controlul strict al fiecărei acțiuni până la reacțiile narcisiste care își lasă amprenta asupra copiilor.
Dacă ai crezut că nu este un mare inconvenient pentru un copil să aibă părinți supraprotectivi, să știi că specialiștii au o părere diferită. Acest tip de atitudine poate varia între supravegherea constantă, starea de tensiune, explicațiile cerute în mod repetitiv pentru fiecare acțiune până la interdicția opiniilor independente, a ideilor sau a tentativelor copilului de a rezolva aspecte minore pe cont propriu.
Iată ce simptome au la vârsta adultă cei care au avut o copilărie dominată de părinți supraprotectivi, potrivit thoughtcatalog.com:
1. Când cineva încearcă să-i controleze devin rebeli
Cea mai rapidă cale de a crea disconfort persoanelor care au avut astfel de părinți este încercarea de a le forța să facă anumite lucruri, în loc să fie lăsate să ajungă la un rezultat definit folosind propria variantă. Nu reacționează bine la încercarea de a fi ghidați și nici nu vor să piardă controlul asupra situației în care se află.
Dacă li se spune că nu pot face ceva vor interpreta această afirmație drept o provocare, iar încercarea de a le defini calea prin care trebuie să atingă un anumit obiectiv îi va face să se simtă amenințați. Odată ce devin adulți devin rebeli, dar consecințele pot fi negative pentru că au tendința de a ignora orice sfat primit, fără să realizeze că unele idei le pot fi de folos.
2. Sunt perfecționiști și ajung să creeze o replică a comportamentului părinților
Persoanele care au avut părinți supraprotectivi și narcisiști nu vor putea preda controlul în niciun domeniu al vieții lor tocmai pentru că nu au avut niciodată de ales în primii ani de viață. Vor fi perfecționiste din dorința de a simți că au putere asupra cursului vieții lor și asupra propriei persoane, fiind convinse că numai dacă sunt lipsite de defecte merită să aibă autoritate.
Din păcate rezultatele nu se vor reflecta numai în note foarte bune sau promovări, ci și în comportamente distructive cum ar fi stresul permanent, tulburările alimentare sau epuizarea. Prin încercarea de a avea totul sub control nu vor face decât să piardă tot mai multe aspecte din vedere pentru că își riscă echilibrul psihologic și starea de sănătate.
3. Își creează un tip de atașament care le poate sabota relațiile viitoare
Aceste persoane au învățat din copilărie că singura modalitate de a mulțumi pe cineva este să faci exact ceea ce vrea. Consecințele vor fi anxietatea, sentimentul de nesiguranță, nevoia constantă de a descoperi ce vrea partenerul înainte ca acesta să se exprime sau chiar evitarea completă a relațiilor.
În cazul în care decid să evite implicarea într-o relație va însemna că se tem să piardă controlul. În plus, vor gravita spre parteneri care au același tip de comportament ca și părinții și care vor încerca să domine fiecare aspect.
4. Sunt foarte sensibili la critici
Adulții care au avut părinți supraprotectivi sunt hipervigilenți și sensibili la critici pentru că le-au auzit încă de la începutul vieții. To ceea ce au făcut, modul în care au interacționat cu ceilalți și cât de bine s-au descurcat la școală au fost aspecte analizate îndeaproape și li s-au semnalat mereu neajunsurile și defectele. La vârsta adultă aceste persoane vor avea stări de anxietate din cauza criticilor și vor fi într-o stare de tensiune de fiecare dată când se gândesc la părerea celorlalți.