10 lucruri de care nu trebuie să te rușinezi
Psihologie · Autocunoastere / 24.01.2019

Jena sau timiditatea pot apărea în fiecare zi, dar pentru a-ți îmbunătăți viața trebuie să-ți schimbi modul de a reacționa. În anumite situații nu merită deloc să te rușinezi și te vei simți mai liberă dacă îți asumi propriile alegeri fără să te preocupe excesiv reacțiile celorlalți.

Cu toții trecem prin momente jenante destul de des, dar dacă vrei să ai o viață autentică și să faci ceea ce te reprezintă, este momentul să încetezi să te rușinezi de ceea ce preferi. Modul în care te simți sau lucrurile care îți plac nu trebuie să fie secrete, ci este util să le spui deschis indiferent dacă persoanele din jurul tău au aceeași părere sau nu.

 
Iată care sunt lucrurile de care nu trebuie să te rușinezi:

 
1. Faptul că faci tot ce poți

Nu-i asculta pe cei care te fac să te simți prost pentru că faci tot posibilul să reușești, chiar dacă te confrunți cu obstacole foarte greu de depășit. Nu este nicio problemă să depui mari eforturi pentru a obține ceva ce-ți dorești foarte mult, chiar dacă știi dinainte că nu ai mari șanse de a reuși să-ți atingi obiectivul.

 
2. Mâncarea care îți place

Uneori te-ai putea confrunta cu diferite comentarii nepoliticoase legate de ce alegi să mănânci. De exemplu, că nu ar trebui să mănânci desert până când nu porți mărimea S sau că ar trebui să sari peste mese. Dacă îți este foame mănâncă fără să te jenezi. Și alege mereu ceea ce îți place. Da, poate fi și o felie de tort și spune-le celor care încearcă să te facă să te simți prost că poți să alegi și singură.

 
3. Corpul tău

Multe persoane au impresia că nu pot ieși în oraș decât dacă au un corp perfect. Este un lucru absurd. Fii mândră de felul în care arăți și de fiecare cemtimetru al corpului tău. Nimeni nu este perfect și nu ai de ce să te simți mai prejos față de ceilalți.

 
4. Alegerile din trecut

Cu toții facem greșeli și dacă ești prea jenată de ce ai făcut și încerci să ascunzi ce s-a întâmplat cresc șansele să repeți același tip de greșeală. Mai bine ajută pe cineva într-o situație similară și vei putea depăși momentul pentru a avea din nou o abordare optimistă.

 
5. Că ești tu însăți

Nu este nimic în neregulă dacă ai un alt ritm sau îți plac lucruri diferite. Se poate întâmpla ca cineva să facă glume pe seama ta, dar gândește-te că ar fi mult mai rău să cedezi presiunilor din jurul tău și să trăiești o viață care nu te reprezintă.

 
6. Că îți rezervi timp pentru tine

Nu este deloc greșit să îți faci timp pentru tine. De fapt, este un lucru esențial pentru sănătate și echilibrul psihologic.

 
7. Că îți arăți emoțiile

Este uman să ai sentimente și să reacționezi la ceea ce se întâmplă în fiecare zi. Nimeni nu vrea să aibă de-a face cu un robot, iar oamenii vor simți că se pot apropia mai ușor de tine dacă ești vulnerabilă în unele momente. Nu te rușina de emoțiile simțite, dar fii mereu sinceră și spune-le celorlalți care sunt limitele relației dintre voi.

 
8. Prieteni și familie

Uneori oamenii încearcă să-ți spună cu cine ar trebui să-ți petreci timpul și pe cine să eviți, dar în cele din urmă numai tu poți lua această decizie. Tu hotărăști cine va fi în viața ta, indiferent de părerile pe care le asculți.

 
9. Jobul tău

Multe persoane sunt mândre de activitatea pe care o desfășoară și de statutul lor profesional. Este foarte bine dacă ai o profesie care îți oferă prestigiu, dar nu trebuie să te simți prost indiferent care este domeniul tău de activitate. Important este că te întreții pe tine și familia ta și faci tot ce poți pentru a avea un viitor mai bun.

 
10. Optimismul tău

Dacă ești optimistă probabil ți se va spune că ești naivă, dar nu-i lăsa pe ceilalți să dea o conotație negativă stării tale de dispoziție. În momentul în care te aștepți să ți se întâmple lucruri bune, de obicei chiar se și întâmplă, așa că nu renunța.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro