Pentru majoritatea vacanţelor în Andaluzia (sudul Spaniei), Malaga este “poarta de intrare”, pentru că în acest oraş cu aer boem aterizează cursele low-cost, singurele directe din România.
Malaga a dat lumii (cel puţin) doi artişti de talie mondială – Pablo Picasso şi Antonio Banderas. Domnişoarele vor spune că cel puţin 3, cu tot cu cântăreţul Pablo Alboran. Nu ştiu cum reuşeşte un oraş relativ mic să îţi transmită o energie atât de pozitivă într-un timp scurt. Ştiu, vei spune că ori e pozitivă, ori e negativă, că nu există grad de comparaţie. Dar ai prins ideea. Malaga e şi oraş, dar şi staţiune. Te transpui în atmosfera secolului al XI-lea dacă urci la Alcazaba, dar cobori rapid în cafenelele şi restaurantele din 2016. În concluzie, este oraşul în care trebuie să fii.
Încercăm un Top 5 locuri de văzut/vizitat în Malaga? Încercăm. Nu ne costă nimic. Dar nu promit să cuprind absolut tot, pentru că sunt destule locuri atractive în această aşezare.
Castelul Gibralfaro şi Alcazaba
Hai să începem cu dealul Castelului Gibralfaro, cu un complex gen 3 în 1 format din Alcazaba, Teatrul Roman şi Castelul Gibralfaro. Traseul începe la capătul centrului istoric, unde se află intrarea în Teatrul Roman şi Alcazaba – care este o fortificaţie maură din secolul al XI-lea. Drăguţă, dar nu se compară cu Alhambra din Granada, despre care vă voi povesti cu altă ocazie. Urcând pe jos spre Gibralfaro, ajungi mai întâi în Mirador del Gibralfaro, punct de observaţie de unde se fac cele mai bune poze din Malaga, apoi la castel. În afară de zidurile fortificate, mare lucru nu ai de văzut, dar priveliştea face toţi banii.
Intrarea la Alcazaba (inclusiv Teatrul Roman) costă 2,20 euro. Intrarea la Castelul Gibralfaro costă tot la fel. Dacă le vizitezi pe amândouă poţi cumpăra un bilet de 3,50 euro. Duminică, după ora 14.00, intrarea la Alcazaba este gratuită. Din oraş până la Gibralfaro faci cam 20-25 de minute. Se poate ajunge şi cu autobuzul 35.
Plaja Malagueta
Coboară de la castel către plajă. Întâi ajungi pe La Caleta, apoi pe faimoasa Malagueta. Toate plajele vizitate sunt plaje cu Blue Flag – care respectă toate normele de securitate, au apă curată, necontaminată etc. Numai plajele de calitate primesc această distincţie. Pe plajă sunt şi câteva restaurante cu preţuri accesibile. Nu rata peştele şi fructele de mare prăjite. Sunt emblema locului.
Citeşte mai mult pe blogul meu www.mihaijurca.ro sau urmăreşte-mă pe Facebook.