Când am început să călătoresc intens, acum mai bine de 10 ani, eram exact ca o “găină fără cap”. Mergeam la nimereală. La ce-oi găsi la faţa locului. Trebuia să fie în aeroport un centru de informare turistică de unde să capăt şi eu o hartă, pe care, o domniţă, într-o engleză aproximativă, să-mi mâzgălească cu pixul câteva guguloaie peste obiectivele oraşului.
Nici internetul nu era ca astăzi. Te chinuiai să găseşti şi locuri “altfel”, cum ar fi un restaurant în care servesc prânzul localnicii, ferit de ochii turistului hămesit. Şi la finalul excursiei, constatam că am avut o mişcare browniană prin oraş, că am trecut de 5-6 ori (cel puţin) prin acelaşi loc. Şi că era mult mai lesne să îmi stabilesc, cât de cât, nişte trasee.
Cu mintea de acum, înainte de a pleca la drum, mă aşez în faţa unui calculator. Cu o cafeluţă, un carneţel... Ţi-am mai zis că Google Maps e cea mai mare binefacere de care se poate bucura turistul modern. Trebuie să fii logat cu contul de Gmail şi te pui pe treabă.
În primul rând, începi să pui pe hartă locurile unde vrei să ajungi. Cauţi Turnul Eiffel, apoi bifezi steluţa sub care scrie Save din panelul care ţi se deschide în stânga paginii. Şi tot aşa, mai departe. Pune 20-25 de locuri care ţi se par faine (restaurate, magazine, muzee, statui, străzi, stadioane, plaje etc).
Apoi, grupează-le “ochiometric” pe zone. În prima zi fac centrul Parisului. În cea de-a două merg în vest, apoi în sud. Şi acum, “şmecheria” despre care vreau să-ţi vorbesc. Sunt sigur că mulţi o ştiţi deja.
Să presupunem că vreau să merg pe jos de la muzeul Louvre până la Turnul Eiffel. Şi nu ştiu cam cât fac. Şi pe unde e mai scurt. Păi caut în Google Maps unul dintre cele două obiective. Aleg Turnul Eiffel. Apoi bifez săgeţica pe care scrie “directions” şi caut şi Louvre-ul. Apoi aleg omuleţul, care înseamnă că vreau trasee “la pas”. Şi obţin prima harta. 3 kilometri şi jumătate, aproximativ 43 de minute de mers normal, tot pe malul Senei. Un traseu foarte fain, în special în lunile calde, când de-a lungul râului sunt amenajate fel şi fel de activităţi de recreere (şotron, expoziţii, şezlonguri, mese de ping-pong etc).
Citeşte mai mult pe blogul meu www.mihaijurca.ro sau urmăreşte-mă pe Facebook.