Cât costă un schi pass, îmi iau echipamentul propriu sau închiriez la faţa locului, mă cazez la hotel, pensiune sau apartament? Sunt întrebări pe care le-am mai primit în particular de la cei care doresc să meargă la schi în Austria şi nu ştiu de unde să “apuce” problema.
Aşa că am adunat la un loc (sper că) toate nelămuririle şi încerc să le dau răspuns în cele ce urmează. Voi particulariza pe cel mai mare domeniu skiabil din Austria – Skicircus Saalbach Hinterglemm Leogang Fieberbrunn – cu menţiunea că ceea ce vei citi mai jos este, cu foarte mici diferenţe, valabil în toată Austria.
Cum ajung acolo, cu maşina sau cu avionul?
Cum nu sunt un mare fan al mersului cu maşina, avionul este cea mai bună opţiune. Se poate zbura pe aeroporturile Munchen, Salzburg sau Innsbruck, de unde faci transferul cu maşină închiriată, shuttle privat sau combinaţie de trenuri şi autobuze. Cu maşina eşti mai flexibil, dar şi mai încet. Dacă sunteţi un grup mai mare (4 persoane să zicem) şi aveţi suficientă vacanţă, atunci maşină e o opţiune bună. Fă un calcul – perioada, raportat la preţ. De menţionat faptul că unele companii aeriene transportă echipamentul de schi gratuit. Interesează-te!
Echipamentul meu sau unul închiriat?
Aici e important să ştii cum te deplasezi în Austria. Dacă mergi cu avionul pentru 2-3 zile şi trebuie să plăteşti pentru transportul echipamentului, s-ar putea să ajungi la concluzia că dacă închiriezi de la faţa locului, ieşi tot pe acolo. Ce iei pe mere, dai pe pere. Ca să îţi faci o idee, un echipament (schiuri şi clăpari) costă cam 32-37 de euro pe zi. Dacă ai “sculele” proprii şi nu te poţi lipsi de ele, atunci închirierea nu e soluţie.
Unde te cazezi?
La acest capitol, regulile economiei de piaţă funcţionează perfect. Cu cât hotelul este mai bine poziţionat şi cu mai multe stele, cu atât este mai scump. De notat faptul că schi pass-ul este pe regiune, iar spre pârtii există autobuze care te transportă gratuit (dacă eşti în domeniu şi ai schi pass valabil). Dacă eşti cu maşina, atunci poţi alege şi apartamente/hoteluri mai ieftine, situate la câţiva kilometri de pârtie. E o chestiune de buget şi de confort personal.
Citeşte mai mult pe blogul meu www.mihaijurca.ro sau urmăreşte-mă pe Facebook.