Ce-mi mai place atunci când am prieteni în vizită la “castelul” meu de la Versailles :) ! Este şi o ocazie perfectă să descopăr/redescopăr Parisul şi împrejurimile.

Cu cei doi oaspeţi veniţi din Bucureşti la Versailles pentru o săptămână, am colindat Parisul în lung şi-n lat. Şi bizar e că atunci când fac astfel de “incursiuni”, realizez că eu chiar locuiesc aici, la Paris, oraşul pe care îl ador atunci când e cufundat în noapte, când miroase a iarbă verde şi e luminat de soarele cald. Asta pentru că în astfel de momente am puterea să-l observ, să mă bucur cu adevărat de el, descoperindu-l/redescoperindu-l, mereu altfel. Iubesc “foiala” de pe străzile lui strâmte, mirosul fin de vin de la terasele cu scaune orientate spre forfota stradală, florile de la ferestrele înalte şi luminoase, artă stradală… Iubesc vânzoleala lui. Însă, Versailles-ul este şi va rămâne oază mea de linişte. Locul meu de “molcomire” :) . Iar după ultima descoperire, îl ador endlessly.

Vinerea trecută am fost cu musafirii la Château de Versailles, care e impresionant, trebuie să recunosc. Chiar dacă e în nasul meu meu aici, a fost prima mea vizită în castel (grădinile, în schimb, le-a vizitat şi revizitat de muuulte ori).  Şi am fost revoltată să văd în Sala Oglinzilor, semnături lăsate de imbecili (nu mă scuz) pe… oglinzi. Vorba aia: numele proştilor pe toate gardurile… Să dăm pe repede înainte, că să nu mă enervez şi mai tare!

Grădinile Castelului de la Versailles mă lasă, la fiecare vizită, fără cuvinte. André Le Nôtre, peisagistul regelui Louis XIV, a fost un geniu, în opinia mea. Deloc întâmplător, Le Nôtre s-a ocupat şi de grădinile castelului Chantilly, despre care ţi-am povestit într-un post anterior.

Citeşte mai mult pe blogul meu Nicol Buburuza, între Franţa şi România, niciodată rătăcită sau urmăreşte-mă pe Facebook.