Lecţia de cosmetică, curs obligatoriu!
Nostalgia News / De Clement Peter, 09.10.2013

Dintotdeauna femeile şi-au dorit să arate bine (vai, ce noutate mai spun şi eu!), ele vor să placă, să impresioneze, să epateze şi sunt convinse că o mare parte din ceea ce realizează se datorează şi aspectului fizic. La acest capitol s-a lucrat mult şi încă se lucrează!

Tehnici ale tratamentelor cosmetice sunt cunoscute de mii de ani, dar haideţi să vedem ce sfaturi şi ce leacuri erau recomandate doamnelor în anii ’30, aceste informaţii apărând în publicaţiile vremii, fie că ele erau ziare cu rubrici specializate de cosmetică, sau broşuri şi fascicole dedicate exclusiv acestei teme!

Într-o prima reproducere de jurnal (foto 1) ni se prezintă o tehnică uluitoare de îndepărtarea ridurilor cu…fierul cald! “Fierul pentru riduri e minuscul, de o formă ogivală pentru a prinde şi cele mai mici cute…numai o specialistă poate efectua această delicată operaţie, cu o mâna ţine fierul, cu cealaltă susţine muşchiul…Odată această operaţie terminata se aplică o mască alcătuită dintr-un gelee special de fructe. Aciditatea gelee-ului întăreşte epiderma.”

Tot aici ne sunt prezentate câteva reţete de măşti de înfrumuseţare cât şi efectul benefic al gălbenuşului de ouă în tratamentul cosmetic facial.

Un alt articol cu referire directă la îngrijirea tenului este cel dedicat masajului facial (foto2), unde doamnele află că pot să-şi facă singure această operaţiune care la un institut de înfrumuseţare le-ar costă foarte mult şi “ cosmeticianul ahtiat de a avea cât mai multă clientela, da peste cap, noastre să parcurgă şi să aplice aceste sfaturi!însă o femeie cu toate că se pricepe mai puţin în această artă, totuşi îşi cunoaşte mult mai bine tenul.” În virtutea acestui fapt sunt indicate “exerciţii în cinci timpi”, calitatea bună a reproducerii foto permiţând şi cititoarelor

După îndepărtarea ridurilor şi masajul facial găsim şi recomandări pentru un machiaj reuşit (foto 3).” Fardarea a devenit o artă, în iarnă , moda a adus culori dure, violet, albastru, vişiniu, iar în lumina blondă de vară, culori moderne, discrete şi naturale”

Ni se indică în funcţie de ten, fardul, roşul de buze, pudra şi fondul de ten.

Este amintit şi numele faimoasei Elisabeth Arden care în 1939 cand au aparut aceste randuri,cucerise deja lumea cu preparatele ei şi care în anii ’60 lucra şi se asociase cu, atunci, tânărul Oscar de la Renta.

Machiajul ideal este asociat cu trei dintre produsele Arden: Bois Rouge, Rose Bruyere şi Stop Red şi pentru fiecare din ele avem scurte descrieri. Atunci cine folosea aceste produse de lux maxim chiar ştia despre cine şi despre ce este vorba, nu ca azi…

Pentru îngrijirea şi combaterea căderii părului avem o reţetă reprodusă şi uşor lizibilă (foto 4). Poate atunci era uşor de produs acest preparat dar  azi ne gândim unde am putea găsi acele componente miraculoase şi mai ales…24 grame de măduva de bou!

Pentru plăcerea lecturii în spiritual şi scrisul vremii, oferim – bonus - şi o pagină cu de toate (foto 5), de fapt o traducere după scriitorul francez Francis de Miomandre, deţinător al premiului pentru literatură Goncourt, care făcea “Elogiul urâţeniei…” în care vorbeşte despre modă şi despre femeile frumoase, deştepte, triste, naturale şi…urâte!


  • micha, joi, 10.10.2013 09:32

    cam are dreptate Suzana nuva convine ce scrie omul pe blogul lui, schimvati canalul zaaaaaaap si gata, dar kiki sigur e o analfabeta si digera greu subtilitat Ea e cu antenele, cu libertatea, viva, canal d...asta-i nivelul ei

  • suzana, joi, 10.10.2013 09:18

    kiki, esti penibila rau, omul a spus la descrierea blogului ca asta se vrea, o readucere a paginilor de odinioara, asta face la fiecare postare si e o incantare sa vedem cat de decent si interesant se facea presa atunci...chiar avem de invatat...dar , presupun ca tu esti atrasa de subiecte cu retarzi ca bianca, pepe, sau manelisti gretosi!

  • Alexandra, miercuri, 09.10.2013 18:51

    Mi se pare interesant sa vad ziare de la inceputul secolului trecut. E foarte interesant sa vezi modul in care se vorbea si scria, felul in care anumite firme isi faceau reclama si diferite tehnici sau metode de infrumusetare. Nu mi se pare spatiu umplut degeaba, in conditia in care nu se gasesc peste tot ziare atat de vechi de studiat.

  • kiki, miercuri, 09.10.2013 13:06

    Chiar trebuie sa va umpleti pagina si nu sunteti in stare de nimic altceva decat copii ale ziarelor vechi ?!Mai incercati,ca sunteti ridicoli. Am inteles o data,ca idee de cum era vremea strabunicii,dar e prea de tot...

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro