PANDORA - un nou concept store in Bucureşti Mall
PANDORA înseamnă preţuirea şi împărtăşirea momentelor de neuitat. Această este şi ideea fundamentală a conceptului de magazin Evolution, care este prezent pentru prima dată în România prin deschiderea din aprilie 2015 a noului concept store din Bucureşti Mall, unde şirul clasic de spaţii de expunere a fost împărţit şi redistribuit pe întreaga zonă de vânzări, propunând astfel un mod nou de a comercializa produsele. Reprezentanţii de vânzări nu mai sunt astfel, despărţiţi de clienţi, fiindacum unii lângă ceilalţi, pentru a-i putea introduce mai uşor pe oameni în lumea PANDORA.
„Suntem foarte mândri de deschiderea în România a primului magazin PANDORA de tip Evolution, cu atât mai mult cu cât Bucureşti Mall reprezintă prima locaţie deschisă în Bucureşti. Am început prin a fi prezenţi cu o insulă de 9 metri pătraţi, iar acum am decis să lansăm noul magazin pentru clienţii noştri, cărora le mulţumim că au ales să marcheze momentele importante din viaţa lor prin intermediul bijuteriilor noastre”, a declarat Anca Filip, Retail Operations Manager PANDORA România.Noul concept de magazin Evolution le permite clienţilor să se mişte liberi de la o categorie de produse PANDORA la alta, iar apoi la casa de marcat. Dat fiind că aceştia sunt încurajaţi în acest fel să parcurgă întregul spaţiu cu mobilier, pereţii devin mult mai accesibili, permiţându-le clienţilor să se apropie de bijuterii, care sunt frumos „înrămate” în vitrine tip cabinet, cu diverse profile, amplasate de-a lungul pereţilor, asemeni unui perete personal plin de amintiri preţioase şi momente speciale.
În momentul de faţă, există 5 concept store-uri PANDORA (AFI Palace Cotroceni, Promenada şi Bucureşti Mall din Bucureşti; City Park Mall din Constanţa; Polus Center din Cluj-Napoca) şi 3 insule (în Băneasa Shopping City din Bucureşti; Palas Mall din Iaşi şi Iulius Mall din Timişoara), însă PANDORA continuă să se extindă în 2015.
„Anul acesta ne pregătim să deschidem încă două magazine în Bucureşti, operate de noi, dar şi la Iaşi în Palas Mall. Mai mult, planurile noastre se îndreaptă spre deschiderea cât mai multor locaţii tip mono-brand”, a mai declarat Anca Filip.
Fondată în 1982, şi având sediul în Copenhaga, Danemarca, compania PANDORA este prezentă în mai mult de 80 de ţări, din şase continente, prin aproximativ 10.300 de puncte de vânzare, incluzând peste 1.100 de magazine-concept. PANDORA este listată public la bursa NASDAQ OMX din Copenhaga. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să accesaţi www.pandoragroup.net sau www.pandora.net.